Închide

De la căpșunar, la traficant de droguri – un tânăr povestește întâmplările din Penitenciarul Gherla

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 06, 2023 0 419

A devenit o modă în ultimii ani ca foști pușcăriași să își depene amintirile pe rețelele sociale. O poveste cu detalii picante are și un tânăr condamnat pentru trafic de droguri.

Dragoș Marchiș a fost săltat de mascați într-o dimineață, în urmă cu doi ani. Avea la el în jur de 11 kig de cannabis.

Tânărul a povestit cum a ajuns să fie traficant, după ce cu câțiva ani înainte, își încercase norocul în creșterea căpșunilor. A fost un domeniu din care nu au ieșit bani câți și-ar fi dorit. Cu drogurile însă, a ajuns să vândă de la câteva grame, la început, la kilograme întregi, iar banii au început să curgă, fărăr număr.

Bănuia că este urmărit, așa că își schimba permanent reședința. Recunoaște și el acum că băieții de la DIICOT nu sunt „deloc proști” și că i-au știut fiecare mișcare, arată gherlainfo.ro.

Pentru trafic de droguri a făcut peste doi ani de pușcărie, ajungând și la Penitenciarul Gherla. El a rememorat pentru curioși momentele prin care a trecut după ce a ajuns în celulă, chiar în perioada de pandemie cu Covid: o cameră suprapopulată, plină de fum, oameni de toate felurile, un șef de cameră binevoitor, care l-a invitat la un moment dat după o perdea, să „tragă pe nas”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare