Închide

De ce este inedit pentru Cluj noul proiect RIVUS și ce înseamnă el pentru comunitate / Cine sunt retailerii care au închiriat spații în cadrul RIVUS

ActualitateAdministrațieEconomieTop News by Actual de Cluj - oct. 21, 2024 0 847

Pornind de la rezultatele unui sondaj IRES care relevă un interes sporit în rândul locuitorilor clujeni , în privința soluțiilor cât mai variate pentru petrecerea timpului liber, Actual de Cluj a fost interesat despre noutățile pe care le aduce proiectul RIVUS în Cluj, pentru care lucrările au demarat deja, întreaga echipă a proiectului mutându-și activitatea pe șantierul de pe vechea Platformă Carbochim.

Informații noi am aflat de la Oana Diaconescu, Head of Leasing IULIUS, invitată la o conferință de specialitate organizată de Ziarul Financiar. Reprezentantul IULIUS se raportează la Cluj ca fiind unul dintre cele mai dezvoltate, dacă nu cel mai dezvoltat oraș al României, după București, considerând că piața centrelor comerciale este încă sub capacitatea cererii existente.

„Noi, înainte de a demara o investiție, facem studii de piață foarte temeinice și în urma acestor studii a rezultat faptul că pentru clujeni, mai exact, din 4 clujeni, 3 răspund că nu au acces în orașul lor la un brand preferat, acest lucru cumulat cu faptul că noi înregistrăm deja la mallul pe care îl avem, Iulius Mall Cluj, cereri de închiriere pe o suprafață în care puteam să închiriem un alt mall, ne-au adus la concluzia că orașul are potențialul de a absorbi încă un centru comercial, de data aceasta mult adaptat și adus în tendințe”, afirmă Oana Diaconescu, subliniind că noul proiect RIVUS de pe fosta platformă Carbochim vine cu un concept inovator.

„În primul rând, noi nu dorim să venim doar cu cea mai mare suprafață de retail din România, este doar o componentă a acestui proiect care este un mixed-use development. Centrul va incorpora și alte funcțiuni, nu aș vrea să uităm aici de importanta componentă a zonei verzi, pentru că vom amenaja cu o investiție substanțială mai mult de 5 hectare în Cluj de zonă verdă. Vom avea, de asemenea, o investiție substanțială în infrastructură, în acord cu planul de mobilitate local, venim cu prezervarea a două clădiri de patrimoniu industrial, venim cu acea componentă culturală nouă, pentru că aici avem spațiul necesar de a o pune în valoare. Venim cu foarte multe lucruri în plus, nu vrem să promovăm doar componenta aceasta de mall, pentru că, în sine, RIVUS nu este doar un mall”, spune Oana Diaconescu.

Aceasta a mai explicat că până în prezent nu s-au oferit prea multe detalii legate de aceste proiect, pentru a nu fi perturbată etapa de avizare și autorizare, dar pentru că nu cu mult timp în urmă s-a obținut aprobarea Planului Urbanistic Zonal, este posibil acum să se treacă la un nivel superior de comunicare pentru ca în comunitate să se înțeleagă pe deplin beneficiile pe care le va genera întreaga investiție.

„Acum suntem în măsură să putem dezvălui și niște cifre, privind partea de închiriere. Proiectul acesta s-a bucurat de un interes extrem de susținut din partea retailerilor, noi astăzi suntem la aproximativ 50% din suprafață semnată deja. Avem niște parteneriate foarte puternice, în domenii diverse, home&deco, vom avea cea mai mare ancoră de home&deco existentă într-un proiect de retail. Vom avea și retailerul Jumbo pe o suprafață de 8.000 mp în proiect. Avem o componentă de branduri high end, pot menționa câteva nume deja pentru că sunt premiere pentru țară după București, ma refer aici la Weekend Max Mara sau Patrizia Pepe, avem o zonă de divertisment de peste 4.000 mp semnată deja, mai urmează și alte noutăți în acest domeniu, dar acum vorbesc despre parteneriate semnate, dintre care un Hype Arena pe aproximativ 2.000 mp. Avem parteneriate deja semnate și parteneriate foarte puternice, cele în premieră pentru Transilvania cel puțin, deja semnate, fiind pentru o suprafață de peste 25.000 mp în acest proiect”, a explicat Oana Diaconescu.

„Conceptul proiectului în sine este unul extrem de sustenabil, family oriented, foarte atractiv prin toate funcțiunile pe care le propune, orașul în sine cu indicatorii săi economici care sunt în creștere, eu zic că a contat și experiența grupului Iulius care acum este la al treilea mixed-use development, în condițiile în care celelalte două, mă refer aici la Palas din Iași și la Iulius Town din Timișoara, deja au dat rezultate peste așteptări”, a mai adăugat aceasta.

Există și un top național realizat anul acesta în care centrele comerciale Iulius sunt în Top 5 la nivel național. Iulius Town Timișoara este chiar pe locul 3, primele două centre fiind din București, și este pe locul 1 pe țară pe segmentul de orașe din afara Bucureștiului, cu o cifră de afaceri de 41,8 milioane de euro. Este urmat imediat de Palas Iași, pe locul 4 în acest top național, cu 36 milioane de euro cifră de afaceri și imediat după Iulius Mall Cluj, cu 34 milioane cifră de afaceri. „În condițiile în care există un asemenea istoric, iar Clujul se numără printre orașele cu cel mai mare potențial din România, probabil că a contribuit și acest lucru la apetitul înregistrat pentru dezvoltare în acest oraș”, a explicat Oana Diaconescu.

În afara beneficiilor pe care noul proiect RIVUS le va genera pentru comunitate, este reamintit faptul că Iulius a investit și în fabrica locală Carbochim, având grijă să o reloce în spații noi, adecvate.

„Noi la Cluj nu am înlocuit o fabrică, noi am relocat-o, am investit în ea, am retehnologizat-o, am investit 7 milioane de euro, iar fabrica aceasta funcționează în continuare cu rezultate foarte bune, într-o altă zonă din Cluj. Deci, din start acest dialog se poartă de pe alte premise, pentru că nu știu dacă mai sunt dezvoltatori de acest tip în România, eu nu am auzit. Noi mergem în direcția aceasta de a păstra ce se poate păstra, de a investi și de a aduce plus valoare. În plus proiectele mixed-use pe care le propunem noi comunităților, vin cu extrem de multe beneficii pentru comunitate, pentru că noi, practic, recreem centre ale orașelor. Proiectele noastre, în general, sunt amplasate fie la km 0, fie în imediata proximitate a centrului orașelor, vin cu soluții moderne, vin cu mixuri integrate, vin practic cu un concept de „oraș în oraș” sau „orașul de 15 minute”, care, în afară de faptul că oferă un acces extrem de rapid și facil la o gamă foarte variată de sute de magazine, de servicii, de relaxare, de socializare, vin și cu avantajul economisirii de timp, chiar a fluidizării traficului, pentru că noi investim și în soluții de mobilitate alternativă și în infrastructură”, a relatat Oana Diaconescu.

Reprezentanta grupului Iulius arată că în general compania și-a asumat această direcție inovatoare, de a introduce în proiectele pe care le dezvoltă experiențe noi de „entertainment” și, mai nou, de „edutainment”. „De exemplu, la proiectul Rivus am reușit să semnăm un parteneriat cu o librărie care va fi cea mai mare din țară, pe 2.500 mp, un concept spectaculos, pe două niveluri. Avem componenta culturală deja exploatată în centrele noastre comerciale existente, în special evenimente, avem tot felul de concerte de muzică simfonică, târguri, expoziții de artă. Avem colaborări cu Mina Museum pentru evenimente de artă imersivă și ne dorim să integrăm spații culturale și de entertainment în centrele noastre. Proiectul Rivus ne permite, datorită disponibilității de spațiu, să introducem aceste noi concepte și noi dimensiuni. A fost gândită inclusiv o sală de spectacole, de fapt prima sală de spectacole integrată într-un proiect de lifestyle, pentru că asta este Rivus, nu e doar un simplu centru comercial din România”, mai spune Oana Diaconescu.

Conceptul proiectului RIVUS, semnat de arhitecții olandezi UNStudio, un nume cu rezonanță în topurile mondiale de specialitate, este inspirat din ceea ce și-a dorit comunitatea. Astfel, RIVUS va integra:

  • -Cea mai mare suprafață de retail din România – 145.000 mp (integrând atât mall-ul – 120.000 mp, cât și facilitățile de retail complementare), într-un concept mixed-use care completează experiența de shopping cu servicii și facilități publice și de timp liber
  • -Peste 400 de magazine, inclusiv premiere regionale și naționale
  • -Peste 30 de restaurante-concept și cafenele cu orientare spre râul Someș
  • -Fresh Market pentru producătorii autohtoni
  • -Un nou parc și spații verzi amenajate de peste 52.000 mp
  • -Grădină japoneză pe acoperiș
  • -Două clădiri industriale reconvertite în spații culturale și office
  • -Centru de live arts și sală de spectacole
  • -Concepte de entertainment în premieră regională, pentru toate vârstele
  • -Cele mai noi tehnologii cinematografice, pentru prima dată în Transilvania, și open air cinema
  • -Spații de birouri premium și green – 15.000 mp GLA
  • -Investiții în conectivitate și mobilitate alternativă

„RIVUS simbolizează fluxul constant de viață, energie și dezvoltare, elemente care alcătuiesc fundamentul proiectului nostru, care pune accent pe armonia dintre spațiul construit și cel natural, creând astfel simbioza ideală. Propunerea noastră pentru fosta platformă Carbochim are o componentă naturală pronunțată, care constă în amenajarea malurilor râului Someș, întregirea culoarului verde-albastru din zona de nord a orașului și crearea de la zero a unei grădini urbane spectaculoase, care se va întinde pe o treime din suprafața întregului proiect. RIVUS exprimă perfect viziunea noastră și avem convingerea că va deveni, într-un mod natural, nu doar o destinație favorită, ci și un nou reper al Clujului modern, vibrant, sustenabil. Proiectul RIVUS a demarat prin relocarea și retehnologizarea fabricii Carbochim, care acum se află pe o traiectorie nouă, cu perspective de dezvoltare. În prezent, pregătim terenul pentru noul proiect, prin dezmembrarea fostelor hale și ne bucurăm că am înaintat în procesul de autorizare”, informează Sorin Guttman, managerul proiectului RIVUS.

Despre IULIUS

Compania IULIUS este dezvoltator și operator real estate specializat în proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 25 de ani. Portofoliul său include peste 310.000 mp de retail, în două proiecte mixed-use de regenerare urbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), rețeaua națională de shopping mall-uri regionale (Iulius Mall – Iași, Cluj-Napoca și Suceava) și proiectele Family Market din Iași (Miroslava și Bucium). Centrele comerciale sunt lidere de piață la nivel regional și înregistrează anual peste 70 de milioane de vizite. Compania IULIUS deţine şi 15 clădiri de birouri, la Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, cu o suprafață totală de peste 242.000 mp, în care sunt prezente peste 80 de companii și unde lucrează peste 27.000 de angajați. www.rivus.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu