Închide

Daune morale de 25.000 lei pentru o fostă angajată a Teatrului de Păpuși Puck

ActualitateAdministrațieCultură by Actual de Cluj - feb. 02, 2022 0 610

Fosta șefă a secției române a Teatrului de Păpuși Puck, Amalia Pecican, a câștigat daune morale însumând 25.000 de lei într-un proces intentat instituției la care a lucrat prin care l-a acuzat pe fostul director Emanuel Petral sau pe alte persoane din conducere că i-au trasat sarcini de serviciu abuzive, arată muzicainstanțelor.ro.

Pecican l-a acuzat pe directorul Petran și alte persoane din conducerea instituției, de hărțuire morală la locul de muncă, din calitatea de șefă a Secției Române a Teatrului Puck. Acesta a sancționat-o cu avertisment, pentru pretinse abateri, apoi i-a desfăcut contractul de muncă. Procesul intentant în cazul desfacerii contractului de muncă nu l-a câștigat. Detalii AICI.  În schimb l-a câștigat pe cel prin care a contestat sancțiunea de avertisment. Petran a respins acuzațiile reclamantei, susținând că el este de fapt ținta atacurilor Amaliei Pecican, care i-ar fi vrut locul la conducerea instituției. Inițial, tribunalul Cluj a respins acțiunea Amaliei Pecican, însă la apel, Curtea de Apel a decis admiterea acțiunii.

„Admite apelul declarat de reclamanta P A-D împotriva sentinţei civile a Tribunalului Cluj, pe care o schimbă în parte, în sensul că admite în parte acţiunea formulată şi completată de reclamanta PA-D în contradictoriu cu pârâţii TPP şi CNCD şi în consecinţă anulează decizia nr. 28/22.01.2019 emisă de pârâtul TPP şi obligă pe acest pârât la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale”, se arată în decizia de săptămâna aceasta a Curții de Apel, citată de aceeași sursă.

Și fostul director Petran se războiește cu forul tutelar al Teatrului de Păpuși Puck, după ce a fost îndepărtat în 2021 din funcție, după ce o comisie a Consiliului Județean i-a evaluat activitatea managerială. Emanuel Petrean, fostul director al Teatrului de Păpuși Puck a obținut la finalul lunii septembrie 2021 o decizie favorabilă de la Tribunalul Cluj prin care instanța obligă Consiliul Județean să refacă evaluarea activității sale manageriale, anulând dispoziția nr.99 din 10 martie emisă de forul județean prin care a fost punctat cu nota 8,86. Decizia nu este definitivă.

Din comisia care l-a evaluat pe Petrean au făcut parte vicepreședintele Consiliului județean Cluj – Vakar Istvan, membru în conducerea UDMR Cluj, directorul Operei Maghiare din Cluj-Napoca, Szep Gyula, fost responsabil cu domeniul cultural în cadrul UDMR, și Florin Estefan, directorul Operei Române Cluj. Estefan i-a acordat nota 9,50 în timp ce ceilalți membri din comisie i-au acordat note care au dus la o notă finală de 8,86 care, potrivit regulamentului CJ Cluj nu i-a mai permis să fie reconfirmat pe poziția de director.

Petrean a acuzat în spațiul public că UDMR a orchestrat îndepărtarea sa din funcție după ce s-a opus unui demers făcut de câțiva angajații ai secției maghiare de a se rupe instituția pentru a se putea înființa un teatru de păpuși exclusiv în limba maghiară, cu finanțare din bani publici. Mai ales că, UDMR a promis în campania electorală din toamna lui 2020 că va înființa un astfel de teatru de păpuși în Cluj.

Detalii: Fostul director al teatrului de păpuși Puck din Cluj a demonstrat în instanță că a fost îndepărtat nelegal din fruntea instituției prin decizia unei comisii condusă de vicepreședintele CJ Cluj Vakar Istvan unde UDMR avea control

sursă foto: radiocluj.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare