Închide

Dan Petrescu, prezentat oficial la CFR. Care sunt primele sale declarații după preluarea „feroviarilor” și ce planuri are noul tehnician

SportTop News by Catalin Suciu - iun. 10, 2017 0 1798

CFR Cluj a parafat oficial înțelegerea cu Dan Petrescu, antrenorul care îi ia, astfel, locul, lui Vasile Miriuță. Petrescu conduce deja antrenamentele clujenilor și are planuri mari de viitor. „E un club care știe ce înseamnă Champions League, e un club mare”.

„Le mulţumesc celor de la CFR şi, prin ce a spus domnul preşedinte, nu a făcut decât să mărească presiunea. Ce am făcut ca antrenor sau jucător nu mai contează. Sunt conştient că prin venirea mea şi presiunea pe club va fi mai mare. Voi fi devotat 7 zile din săptămână, 24 de ore pe zi, voi încerca să scot maxim din aceşti jucători. În acest moment avem un lot slab numeric, în formare, dar speră să facem un lot competitiv. E un club care ştie ce înseamnă să câştigi, ce înseamnă Champions League. Voi avea un salariu normal pentru România, pentru un antrenor care vrea să câştige trofee. Dacă era să aleg banii, mergeam în altă parte. Am refuzat alte oferte în ultimele zile.

Aceasta a fost una dintre condiţii să aleg singur jucătorii, să am ultimul cuvânt. Nu este adevărat că am o clauză în contract prin care pot să plec la o ofertă din străinătate. Nici la Târgu Mureş n-aş fi plecat niciodată, dacă clubul nu mi-ar fi spus că nu mai are bani să mă ţină nici pe mine, nici pe jucători. Echipa naţională? E o întrebare grea, dar mi-am dat cuvântul aici. Nu-mi plac vacanţele, m-am simţit dori şi am spus că nu mai e timpul să aştept. Asta ne dorim, să ne batem cât mai sus. Deocamdată pornim cu obiectiv clar, intrarea în play-off. Sper să nu mai am acele ieşiri, să fiu mai calculat, să nu mai intru în polemică cu nimeni din fotbalul românesc. Dacă nu voi fi atacat, nu voi ataca. E problema cea mai mare că nu am toţi jucătorii de la început. Vor mai veni mulţi jucători. Eu cred că ar fi bine şi jucători tineri şi bătrâni, şi jucători români şi străini. Hagi a avut şi jucători cu experienţă. Dacă erau doar tineri, nu cred că lua campionatul. În opinia mea, favorită la titlul este Viitorul, pe locul 2 este Steaua, pe locul 3 este Dinamo. CFR pleacă cu şansa a patra.”, a declarat Dan Petrescu în cadrul unei conferinţe de presă.

„De foarte mult timp ne-am dorit la club un antrenor titrat, un antrenor cu clasă, care are un CV impresionant, atât ca jucător cât şi ca antrenor. A avut foarte multe reazilări, a câştigat multe trofee, nu doar în România. Nu mi-a venit să cred când a venit posibilitatea să-l aducem antrenor”, a spus președintele Iuliu Mureșan.

Bogdan Mara va fi manager sportiv, iar Marius Bilaşco se va ocupa de partea de scouting. Valeriu Bordeanu, Caras Emil şi Aurelian Aldea vor face parte din staff-ul lui Dan Petrescu.

Dan Petrescu, fost campion în Liga 1 cu Unirea Urziceni în 2009, revin în fotbalul românesc după o pauză de doi ani. În urmă cu două sezoane a stat pe banca celor de la ASA Târgu-Mureş pentru un singur meci.

Sportul Studenţesc, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al-Arabi, ASA Târgu-Mureş, Jiangsu Suning şi Al-Nasr sunt cluburile pe care Petrescu şi le-a trecut în CV-ul de antrenor.

Până acum, CFR-ul i-a luat pe Sasa Balic, Hoban, Alexandru Vlad, Coman (jucător de 19 ani din liga a doua) și Urko Vera, un atacant spaniol.

CFR-ul pleacă mâine într-un cantonament la Brașov, până pe 21 iunie, când va juca un meci amical cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare