Curtea de Apel București a anulat toate hotărârile CNSU și ordinele de miniștri prin care școlile au fost închise în toată țara
ActualitateEducaţie by Actual de Cluj - feb. 26, 2021 0 93
Curtea de Apel București a anulat joi toate hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) și ordinele ministerelor Educației și Sănătății prin care au fost suspendate activitățile care presupuneau prezența fizică în unitățile de învățământ și continuarea acestora în mediul online, informează digi24.ro.
Astfel, potrivit deciziei publicate pe portalul instanțelor de judecată, au fost anulate următoarele hotărâri CNSU și ordine de miniștri: „HCNSU nr.53/08.11.2020 – OMEC nr.5972/08.11.2020 – HCNSU nr.57/07.12.2020 – OMEC nr.6122/07.12.2020 – HCNSU nr.2/08.01.2021 , in privința art.1 – OMEC nr.3090/08.01.2021 – Ordinul comun MEC/MS nr.5487/1494/31.08.2020 – HCMBSU nr.15/10.09.2020, in privința art.2 si 3. – HCMBSU nr.24/2020, in privința art.1, pct.6”.
Printre reclamanți se numără Asociația Școlilor Particulare care a contestat încă de la început deciziile autorităților cu privire la suspendarea cursurilor în format fizic.
Dacă va fi să fie definitivă, decizia Curții de Apel București va reprezenta un precedent important în materie.
„Este prima victorie împotriva măsurilor autorităților publice care, începând din toamna anului trecut, au suspendat total cursurile față în față în școli și grădinițe, pe întreg teritoriul României, fără niciun criteriu, deși în mod absurd au fost menținute astfel de activități în unitățile afterschool și în creșe”, au afirmat avocații de la Firon Bar-Nir, într-un comunicat remis presei după decizia instanței.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Proiect de lege pentru limitarea avansului la 10% în cazul vânzării apartamentelor de către dezvoltatorii imobiliari/Aceștia vor putea utiliza avansurile încasate doar pentru respectivul proiect
oct. 09, 2024 0
-
Zeci de percheziții DNA la Casa de Comerț Unirea, companie înființată de Liviu Dragnea și Petre Daea / Procurorii vizează un prejudiciu de peste 40 de milioane de lei / Un agricultor din fieful baronului PSD Paul Stănescu a fost ultimul director în funcție al instituției
oct. 09, 2024 0