Închide

Cum vrea clujeanca ajunsă comisar european să ajute țările europene să-și ia gratis bani europeni, pe ultima sută de metri

EconomieInternațional by Actual de Cluj - mai 04, 2015 1 498

Comisarul european pentru politici regionale face reguli noi ca să ajute țările care nu au atras destui bani europeni s-o facă, măcar de acum încolo – adică până la sfârșitul acestui an.

„Prin intermediul grupului de lucru pe care l-am inițiat imediat ce am devenit comisar pentru politici regionale, am conlucrat îndeaproape cu Bulgaria, Croația, Cehia, Italia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria pentru a le sprijini în utilizarea la maximum a fondurilor europene încă disponibile, aferente perioadei 2007-2013, în limitele reglementărilor aplicabile care cer ca aceste fonduri să fie cheltuite în cadrul unor proiecte până la sfârșitul anului 2015”, explică acum Corina Crețu. Ea explică noile reguli adoptate de Comisie, menite să ajute țările cu absorbție redusă: „După reuniunea Consiliului European din decembrie 2014, ne-am angajat să găsim soluții care să asigure o utilizare rapidă și cât mai eficientă a fondurilor alocate în perioada de programare 2007-2013, pentru a sprijini statele membre relevante să realizeze proiecte pe termen lung în următorii ani, folosind flexibilitatea regulilor existente”.

În acest scop, Comisia a adoptat o versiune revizuită a orientărilor de finalizare pentru programele de politică regională din perioada 2007-2013. Orientările de finalizare reprezintă o decizie a Comisiei ce explică în detaliu pașii de urmat de către noi, statele membre și Comisia Europeană, pentru finalizarea programelor de politică de coeziune 2007-2013. Aceste programe utilizează fondurile europene începând din anul 2007 și până la finalul acestui an, după care până în luna martie 2017 statele membre vor trebui să depună un raport final în care să se menționeze care au fost proiectele, să fie trecute în revistă cheltuielile și să includă o declarație de finalizare ce atestă legalitatea și conformitatea acestora din urmă. „Revizuirea aliniază orientările de finalizare cu modificările de reglementare realizate de Consiliu și de Parlamentul European la sfârșitul anului 2013. Ea simplifică o serie de proceduri de finalizare în ce privește instrumentele de inginerie financiară și în termeni de „etapizare” („phasing”) – procesul de inițiere a unui proiect într-o anumită perioadă de programare și de finalizare a lui în cea următoare”, arată Comisia Europeană.

    Care sunt noutățile din orientările de finalizare, după cum spune Corina Crețu:

  • În primul rând, am adăugat o componentă de „10% flexibilitate”. Aceasta permite cheltuieli cu 10% mai mari într-un program pentru o anumită prioritate, dacă ele sunt compensate cu o reducere echivalentă a celor pentru o altă prioritate din cadrul aceluiași program.
  • Apoi, revizuirea clarifică faptul că instrumentele de inginerie financiară vor putea continua să investească în economia reală și în anul 2016.
  • Finalmente, procedurile ce gestionează modul în care proiectele pot fi etapizate pentru a continua din perioada de programare 2007-2013 în cea 2014-2020 au fost simplificate și raționalizate.
  • Pot fi obținute rezultate deosebite prin intermediul reglementărilor existente și cu ajutorul grupului de lucru. Acesta din urmă furnizează soluții specifice de țară  și pe termen scurt pentru a sprijini statele membre să accelereze absorbția fondurilor europene. Nu vom lăsa pe nimeni în urmă.

Un comentariu

Scrie un comentariu