Închide

Cum se vede contribuția dezvoltatorilor de proiecte urbane sustenabile pentru un oraș de calibrul Clujului

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - ian. 30, 2024 0 479

Primul mare proiect de anvergură a fost inaugurat de Iulius Grup în urmă cu 12 ani, la Iași, iar astăzi dezvoltatorul continuă seria proiectelor urbane sustenabile cu investiții de 1,3 miliarde de euro, atât la Cluj-Napoca cât și la Constanța.

La Iași, proiectul de regenerare urbană „Palas Iași”, completat apoi cu „Palas Campus” – indicat de nevoia comunității pentru o investiție care să traseze o direcție de dezvoltare pentru oraș – a devenit o ancoră pentru comunitatea locală făcând din Iași unul dintre cele mai atractive orașe pentru business, dar și o destinație de shopping pentru clienții din județele limitrofe și chiar din republica Moldova. Pe același model, la Cluj dezvoltatorii arată că pe lângă funcțiunile de locuire, birouri și comerț, noul proiect gândit pe vechea platformă Carbochim va aduce reabilitarea a două clădiri de patrimoniu industrial, dar și amenajarea unor zone verzi de peste 5 hectare, inclusiv a malului râului Someș, un centru de arte performative cu sală de spectacole, precum și investiții în infrastructură.

sursa foto: Iulius Grup (Ansamblul urbanistic mixed-use Palas Iasi)

Proiectul de reconversie urbană de pe platforma Carbochim, după cum spune Raluca Munteanu, Director de Dezvoltare al Grupului Iulius, a fost inspirat după acest principiu care să-l facă și mai relevant pentru oraș, pe lângă avantajele acestui gen de proiecte „mixed use”, care generează mai multe investiții indirecte și venituri prin consolidarea unui mediu de business atractiv pentru investitori, locuri de muncă şi dezvoltarea altor sectoare economice.

„Strict prin prisma Iulius, pentru a fi relevantă, dezvoltarea orașelor nu se mai poate face unilateral, de către o companie sau de către administrație, ci prin colaborare. Consultarea cu autoritățile este foarte importantă pentru că ne dorim să completăm, acolo unde se poate, efortul administrației, și să avem o propunere coerentă, aliniată strategiei și viziunii de dezvoltare a orașului respectiv. Dialogul cu populația este, de asemenea, prioritar, pentru că, evident, proiectele pe care le realizăm sunt pentru oameni. Ei știu cel mai bine de ce au nevoie și cum își doresc să le fie orașul în viitor. De exemplu, în cazul proiectului de regenerare urbană de la Cluj, aflat în fază finală de avizare, suntem în dialog cu autoritățile și comunitatea, pentru a avea un proiect relevant pentru toată lumea. Astfel, am derulat un proces de consultare a publicului, pe platforma www.partedincluj.ro, prin care am primit aproximativ 10.000 de mesaje și voturi privind funcțiunile care ar trebui să se regăsească în proiect și care au fost foarte utile, în sensul în care ne-au întărit viziunea pe care deja o aveam, dar ne-au ajutat şi să îmbunătățim conceptul. Punem mare preț pe rapoartele Băncii Mondiale, care sunt foarte bine documentate în teren și identifică aspecte extrem de relevante, de ordin economic, urbanistic, social, educațional, turistic etc”, a explicat Raluca Munteanu, citată transilvaniabusiness.ro.

Proiectele derulate deja de Grupul Iulius în Iași, la Timișoara și la Cluj au reconfirmat faptul că direcția este una bună și că acestea au contribuit masiv la revitalizarea urbanistică, socială și economică a orașelor. „Traficul anual al reţelei Iulius, de peste 70 milioane de vizite, este un rezultat care vorbește de la sine şi despre dinamica socială angrenată”, mai arată directorul de dezvoltare.

sursa foto: Proiect reconversie la Timisoara

De altfel, și specialiștii arhitecți, și oficialii din administrația clujeană aprobă această direcție de dezvoltare a orașului, fiind convinși că proiectele de tip mall la pachet cu funcțiuni pentru oameni, construite în zona de nord, nu vor face decât să  dezaglomereze zonele centrale. „Cred că descentralizarea este bună pentru trafic. Să avem mai multe mall-uri și lumea să nu fie nevoită să aleagă doar între cele două existente. Astfel, va merge fiecare la mall-ul cel mai apropiat de casă și nu va crea trafic nenecesar”, spunea primarul Emil Boc, în toamna lui 2023.

Dezvoltatorii arată că proiectul din Cluj pregătit pe platforma Carbochim va reda orașului o zonă industrială prin regenerare urbană, acesta încadrându-se foarte bine în conceptul „orașelor de 15 minute”, oferind, prin investiția de tip mall, acces la servicii și facilități necesare zilnic, shopping, dining, divertisment, iar în același timp generând atracție socială și o zonă conectată la Someș și la parcurile existente.

Cluj-Napoca, proiect reconversie urbană (sursa Iulius Grup)

„La Cluj, am investit deja în viitorul Carbochim, fabrică pe care am relocat-o şi retehnologizat-o în urma unei infuzii de capital de peste 5 milioane de euro. Prin noua investiție de pe platformă dorim să redăm Clujului, ca răspuns la ritmul de dezvoltare a orașului, o zonă până acum inaccesibilă, pentru că era pur industrială, cu o investiție de peste jumătate de miliard de euro. Ca particularități, proiectul propune: păstrarea și consolidarea a două clădiri de patrimoniu industrial, păstrând astfel din identitatea locului; amenajarea unor zone verzi de peste 5 hectare, inclusiv a malului râului Someș, pe care îl tratăm ca element de maximă importanță și atractivitate; un centru de arte performative și o sală de spectacole operate în colaborare cu mediul cultural local; investiții în conectivitatea întregii zone, în corelare cu planurile de mobilitate publică; politici de sustenabilitate și biodiversitate etc. Toate acestea vor completa funcțiunile mixte, de retail, office, rezidențial și entertainment. Atenția pentru spațiile verzi este, cred, o chestiune care ne diferențiază pe piață, putem spune că suntem singulari prin aceea că am amenajat, de la zero, grădini urbane pe suprafețe generoase în proiectele noastre. Cele trei grădini realizate până acum au suprafața totală de 130.000 mp și sunt rezultatul unor investiții de 18 milioane de euro. Vom continua să aducem natura lângă oameni. În proiectul pe care îl propunem la Cluj vom amenaja spaţii verzi pe o suprafață de peste  5 hectare, care va avea, în premieră, deschidere către malul Someșului. Iulius și-a asumat și integrarea proiectelor sale în peisajul urban prin investiții în infrastructură, cum ar fi pasaje subterane, lărgirea unor drumuri și crearea de artere noi, amenajarea de piste de bicicletă și de parcări subterane, integrarea stațiilor de transport în comun în proximitatea proiectelor”, au transmis reprezentanții Iulius Grup.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu