Închide

Cum explică ministrul Grindeanu „turul de forță” cu elicopterul pe șantierele din Ardeal: „În 13 ore am verificat 6 lucrări. Elicopterul este al statului, plătim doar carburantul” / Vizitele cu elicopterul vor continua

Economie by Actual de Cluj - aug. 18, 2023 0 268

Deplasările cu elicopterul prin țară pentru verificarea șantierelor vor continua, anunță ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, care a explicat de ce a ales transportul aerian cu elicopterul RAAPPS (Regia Autonomă Administrația Protocolului de Stat) în locul deplasărilor rutiere sau feroviare, dificile pe infrastructura nemodernizată a României. Într-un interviu la Antena 3, ministrul Grindeanu a justificat utilizarea elicopterului statului prin timpul redus, săptămâna trecută, în decursul unei zile fiind verificate șase șantiere din Transilvania, singurul cost al de funcționare fiind cel cu carburantul.

„Este elicopterul statului, piloții sunt ai statului și își fac numărul de ore de zbor. Ministerul Transporturilor n-a plătit nimic. Într-o zi, în vreo 13 ore am fost pe vreo șase șantiere. Am fost prima dată în jurul Brașovului între Cața și Apața, apoi la Chețani în Mureș. După aceea două șantiere pe Autostrada Transilvania în Cluj de la Nădășelu până la Poarta Sălajului, apoi de la Nușfalău la Suplacu de Barcău și apoi la Simeria. Cu mașina, în mod clar era nevoie de mai multe zile. Nu am fost singur, am fost cu șeful de la CNAIR, de la CFR și cu mulți alții. Dacă tragem linie și facem cheltuielile în mod sigur ar fi costat mult mai mult dacă o luam la rând și dormeam pe undeva. Ca să clarific, voi continua să fac astfel de vizite pentru că într-o zi acopăr mai multe șantiere. Ministerul nu are cheltuieli suplimentare, se plătește doar carburantul”, a explicat Grindeanu, conform economedia.ro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare