Închide

Cum e văzut în sistemul medical proiectul de lege privind sancționarea medicilor care promovează conspirații și practici anti-știință

Sănătate by Actual de Cluj - ian. 25, 2026 0 223

medici romania

Un proiect de lege adoptat de Senat în 22 decembrie 2025, care modifică Legea 95/2006 privind reforma în sănătate, a generat controverse ample în rândul comunității medicale. Inițiativa legislativă vizează sancționarea medicilor care promovează în spațiul public teorii conspiraționiste, tratamente fără bază științifică sau campanii împotriva vaccinării, fiind percepută diferit de cadrele din sistem.

Susținătorii proiectului consideră că măsura este necesară pentru protejarea pacienților și combaterea dezinformării medicale, în timp ce criticii vorbesc despre o posibilă restrângere a libertății de exprimare și despre riscul cenzurii profesionale. Conform proiectului, la prima abatere, medicii pot fi sancționați cu suspendarea temporară a dreptului de practică, iar la recidivă pot fi excluși din Colegiul Medicilor, ceea ce implică pierderea dreptului de a profesa.

Proiectul a fost adoptat de Senat cu 79 de voturi pentru, 37 împotrivă și două abțineri și urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților, care este for decizional. În cazul adoptării finale, legea va ajunge la președinte pentru promulgare sau retrimitere în Parlament.

În paralel, Colegiul Medicilor a elaborat un nou Cod deontologic care întărește sancțiunile pentru propagarea dezinformării și a tratamentelor nevalidate științific. Documentul face numeroase referiri la obligația respectării adevărului științific și a medicinei bazate pe dovezi, într-un context în care autoritățile și organizațiile profesionale atrag atenția asupra influenței crescute a dezinformării medicale, mai ales după pandemia de COVID-19.

Ce spun medicii din Constanța despre acest proiect legislativ

Vicepreședintele Colegiului Medicilor Constanța, neurologul Adrian Barbu, citat de g4media.ro, susține că aceste demersuri nu au legătură cu limitarea libertății de exprimare, ci cu responsabilitatea profesională a medicilor. Potrivit acestuia, statutul de medic presupune obligația ca intervențiile publice să fie fundamentate pe dovezi științifice, să respecte ghidurile medicale recunoscute și să se limiteze, în principal, la aria de competență a fiecărui specialist.

În același timp, medicii care contestă noile reglementări afirmă că acestea pot fi interpretate abuziv și că ar putea împiedica semnalarea unor probleme reale din sistemul medical. Retorica este amplificată în mediul online, unde apar frecvent mesaje despre presupusa reducere la tăcere a medicilor „incomozi” sau despre existența unei „dictaturi sanitare”.

Un exemplu des invocat în dezbatere este cazul pneumologului Flavia Groșan, cunoscută pentru pozițiile antivacciniste și pentru promovarea unor scheme proprii de tratament în timpul pandemiei COVID-19. Aceasta a decedat recent din cauza unui cancer pulmonar în stadiu avansat, după ce își minimalizase public simptomele, fiind considerată de susținătorii teoriilor conspiraționiste un simbol al opoziției față de medicina bazată pe dovezi.

Cardiologul Eleonora Gima din Constanța consideră, citată tot de g4media, că interzicerea dreptului de liberă practică este o măsură extremă, dar necesară atunci când un medic pune în pericol sănătatea sau viața pacientului prin tratamente nevalidate științific. Ea subliniază că toate profesiile sunt reglementate prin reguli clare și sancțiuni, iar medicina nu poate face excepție, având în vedere impactul direct asupra vieții oamenilor. Medicul atrage atenția și asupra scăderii încrederii în sistemul medical, alimentată de promovarea excesivă a cazurilor negative, de dezinformarea din mediul online și de publicitatea agresivă a suplimentelor alimentare. În opinia sa, piața suplimentelor naturiste reprezintă „adevărata big pharma”, beneficiind de promovare intensă, în timp ce medicamentele validate științific, cu studii clinice solide, nu au același sprijin public.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare