Închide

Cum e reinventat un colos industrial al Clujului. Istoria Carbochim continuă să se scrie

ActualitateDezvoltareEconomieTop News by Actual de Cluj - aug. 17, 2023 0 629

Carbochim, unul dintre cele mai puternice repere industriale ale Clujului, este printre puținele care mai are motoarele pornite. Înființată în 1949, fabrica a traversat perioade de evoluție spectaculoasă, de tranziție și restructurări. Sunt 74 de ani de la deschiderea porților, iar în prezent conducerea Carbochim plănuiește o modernizare completă ce implică tehnologii noi, optimizarea gestiunii de producție și infuzie de energie verde proprie. Toate acestea în contextul în care Carbochim părăsește halele vechi și energofage și se mută în locații tehnologizate, obiectivul final fiind eficientizarea activității, modernizarea fluxului de producție și o ajustare a activelor la capacitatea de producție viabilă în prezent. 

Pe platforma Carbochim din Piața 1 Mai, Iulius, compania care în prezent deține și producătorul de abrazive, va realiza un proiect de reconversie urbană, deschis către oraș, cu funcțiuni de locuire, shopping, entertainment, office și un nou parc conectat la Parcul Armătura și Parcul Feroviarilor, dar și cu râul. 

Economie de 50% de curent electric și un grad mai mare de automatizare

„Procesul de relocare este în etapă finală, fiind unul de durată, dată fiind nevoia de a aduce utilaje noi, a căror producție și livrare este dificilă. Nu am oprit deloc producția, iar asta a presupus o corelare foarte bună a activității și ne bucurăm că rezultatele noastre se mențin la același nivel și ne oferă perspective concrete de creștere chiar și pentru acest an”, ne spune Viorel Popoviciu, cel care conduce Carbochim de mai bine de 34 de ani. 

Concret, secția de abrazivi pe suport este funcțională în locația din Strada Orăștiei, reprezentând aproximativ 35% din activitatea fabricii, cu o producție estimată la 12 milioane de lei anual. „Ne așteptăm ca relocarea să însemne un plus de 30%, mai ales pentru că am redus costurile aferente. Avem 42 de angajați aici, care beneficiază acum de un mediu mult mai bun, cu multă lumină naturală și un climat optim”, a explicat Popoviciu. 

În diferite stadii de relocare se află și celelalte secții active: corpuri abrazive cu liant ceramic și cu liant organic. „Sunt montate și puse în funcțiune șase noi etuve de policondensare (n.r. – cuptoare electrice pentru uscarea și arderea corpurilor abrazive) și una dintre cele trei instalații de dozare recent achiziționate, parte din secția de corpuri abrazive pe liant organic. Până la final de an, credem că vom funcționa integral în noile locații”, a adăugat Directorul General Carbochim, care ne-a explicat că noile utilaje reprezintă o economie de 50% de curent electric și un grad mai mare de automatizare. Aceste secții, precum și birourile, vor avea ca adresă Bulevardul Muncii, o zonă definită de activitatea industrială. 

Planuri de viitor: „pe aceeași cifră a afacerilor, o crește de 50% a profitului”

Cu o istorie veche, de aproape 75 de ani, Carbochim privește viitorul din prisma dezvoltării și a unui nou început. În total, un buget de investiții de 5 milioane de euro a fost alocat pentru mutare și dotarea cu noi tehnologii, iar pentru următorii ani se estimează încă 2-3 milioane de euro investiții în eficientizarea liniilor de producție. „Relocarea reprezintă o etapă importantă de dezvoltare. Suntem aceiași oameni, cu vechime în fabrică, dar care lucrează în condiții mai bune și cu utilaje mai performante. Aveam nevoie de o locaţie în care să schimbăm fluxul tehnologic, pentru că în vechea locație era lung și nu mai aveam ce soluții să implementăm, şi să-l optimizăm aşa cum ni-l dorim. Aveam nevoie să reducem costurile, mai ales cele auxiliare, de întreținere și exploatare, generate de spațiile inactive, care ajungea la aproximativ 70% din platformă”, ne spune Viorel Popoviciu. 

Inedite sunt și strategiile fabricii privind instalarea de tehnologii pentru producerea energiei regenerabile, ca parte dintr-un management orientat de adaptabilitate și eficiență. „În contextul în care industriile se modernizează continuu și cerințele se diversifică, ne bazăm pe investițiile făcute în ultimul timp, care ne-au permis dezvoltarea de produse de înaltă tehnicitate, care ne dau garanția menținerii și dezvoltării atât a piețelor existente, precum și a unor piețe de nișă, specifice industriilor auto, rulmenți, metalurgie, navale. Ne propunem ca după relocarea completă, având în vedere o diminuare considerabilă a costurilor de producție, pe aceeași cifră a afacerilor să avem o crește de 50% a profitului”, concluzionează Directorul General al Carbochim. 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare