Închide

Cum au „îngropat” politicienii Codul Rutier. Accidentele rutiere ne costă 3 miliarde de euro pe an

ActualitateSinteză știri naționale by Actual de Cluj - iul. 25, 2021 0 160

Şase persoane şi-au pierdut viaţa vineri dimineaţă în trei accidente grave, ziua de vineri fiind cea mai „neagră” a unei săptămâni care a început cu tamponările în lanţ de pe Autostrada Soarelui, cel mai mare accident în lanţ din România, ca prin minune, fără pierderi de vieţi, spre deosebire de accidentul din toamna anului 2016, atunci când au fost patru oameni decedaţi şi 50 de răniţi într-un carambol la Lehliu.

Exprimările tehnice şi seci ale Poliţiei Rutiere – precum neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, neatenţia şoferilor etc. – ascund cauze mult mai adânci, care se regăsesc în educaţia rutieră insuficientă, pregătirea necorespunzătoare în şcolile de şoferi sau teribilismul unor conducători auto pe fondul unui Cod Rutier prea flexibil şi îngăduitor în cazul abaterilor grave care, de multe ori sunt pedepsite cu amenzi simbolice. Dar cum s-a ajuns ca Legislaţia Rutieră să fie atât de îngăduitoare cu cei care pun şi viaţa altor participanţi la trafic în pericol, în loc să ne temem de amenzi şi „poliţie”, aşa cum se întâmplă, de cele mai multe ori, când ieşim din ţară?

În primul rând autorităţile Statului (Guvern, Parlament, MAI) aproape că nu fac nimic pentru a îmbunătăţi situaţia. Astfel, ultima modificare a OUG 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice) a fost în 2019, când s-a interzis atingerea telefonului mobil în timp ce maşina se află în deplasare, dar foarte mulţi şoferi „stau pe telefon” în timp ce conduc. Totodată, Guvernul, la fiecare început de an plafonează Punctul- Amendă (a rămas 145 de lei, nemodificat din 2017). În plus, „priorităţile” de la Ministerul Afacerilor Interne sunt viteza bicicliştilor şi pietonii care folosesc mobilul când traversează. Despre aceste propuneri Economedia a scris aici.

Citește integral pe economedia.ro

Sursa Foto: Arhiva

Nici un comentariu

Scrie un comentariu