Închide

Cum a spart șeful de la Aeroport aproape două milioane de euro, de pomană

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - nov. 09, 2015 0 510

Ministerul Transporturilor a tranșat, în sfârșit, disputa privind implementarea proiectului intermodal pe care directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, s-a tot încăpățânat să-l promoveze, deși avea aviz negativ de la Comisia Tehnică a Consiliului Județean. Din pricina acestui proiect, asupra funcționarilor din Consiliul Județean s-au făcut presiuni mizerabile pe toate căile: prin intermediul Prefecturii, printr-o serie de politicieni conectați la „serviciile” lui Ciceo și mai ales prin intermediul „presei de casă”, plătite cu bani grei de la Aeroport. În cadrul unei întâlniri oficiale, la care a fost prezent și prefectul Gheorghe Vușcan și directorul de la Aeroport, împreună cu funcționarii din Consiliul Județean, reprezentanții Ministerului Transporturilor au arătat că „faimosul” proiect intermodal al Aeroportului clujean nu a fost cuprins în Master Planul general de Transport, și, mai grav, că partenerii anunțați, respectiv CFR și Compania Națională de Drumuri, nu au considerat niciodată că e oportun să cofinanțeze un asemenea obiectiv. Grav este că pentru acest proiect, ce implică documentația tehnică (studiu de fezabilitate), Aeroportul a cheltuit 1,8 milioane de euro (jumătate din sumă fiind prevăzută printr-un program european de finanțare, iar cealată jumătate fiind asigurată de Consiliul Județean Cluj).

Studiu de Fezabilitate, bun de aruncat. Câți bani s-au pierdut?

Pe scurt: directorul Aeroportului clujean s-a gândit că n-ar fi rău să accesez niște fonduri europene pentru realizarea unei documentații tehnice ce implica o platformă de marfă pentru CFR, o stație (gară) CFR în Someșeni, un terminal Cargo pentru Aeroport, o legătură rutieră între aceste două obiective – prin centura Vâlcele-Apahida – și încă o pasarelă supraterană între gară și Aeroport. Toate acestea au fost cuprinse în așa zisul „proiect intermodal”, a cărui documentație a fost realizată de Asocierea AMC Airport Management&Construction; SC Pool Engineering; SEA Milano și SC SMA Construct. Prețul? 1,8 milioane de euro. Din această sumă, Consiliul Județean a plătit 900.000 de euro, aproximativ 600.000 i-a achitat UE, și urma ca Aeroportul să-și recupereze restul de bani, tot de la UE, la finalizarea documentației. Proiect ambițios, însă, încheiat cu rezultate zero. În martie, când s-au făcut plățile finale pentru această documentație, beneficiarul nu dispunea de o serie de avize de specialitate și cel mai grav, nu avea un acord ferm din partea partenerilor vizați (CFR și Compania Națională de Drumuri), privind implementarea proiectului. Nu exista nici acordul proprietarilor de terenuri, sau acordul Direcției de Apă Someș Tisa, având în vedere că platforma pentru marfă a CFR-ului era prvăzută undeva peste Someș. În consecință, Comisia Tehnică a Consiliului Județean a avizat negativ documentația prezentată de David Ciceo. Acum se dovedește că acest proeict nici măcar nu a fost cuprins în Master Planul general de Transporturi. În schimb, în Master Plan este prevăzut un proiect multimodal,  care însă nu are nimic de a face cu Aeroportul, ci doar cu Compania de Drumuri și cu CFR-ul.

Consiliul Județean, în instanță pentru a-și recupera banii

Practic, directorul David Ciceo a realizat o documentație tehnică pentru niște parteneri care au cu totul alte priorități și care niciodată nu s-au arătat dispuși să cofinanțeze și să se asocieze în acest proiect. Consiliul Județean Cluj a plătit aproape 1 milion de euro pentru acest moft și, culmea, directorul Aeroportului e în continuare tot el nemulțumit. Refuză să accepte că a greșit cheltuind bani pentru un proiect care nu a fost considerat niciodată oportun de către partenerii săi, și vrea să meargă mai departe. El pretinde ca administrația județeană să-l susțină să acceseze alți bani europeni, pentru implementarea proiectului intermodal. Cu alte cuvinte, fără acorduri și fără avize de specialitate, Ciceo vrea ca administrația județeană să-și asume acest proeict și, mai mult, să cofinanțeze lucrările de implementare. Deși, Ministerul Transporturilor a spus pas, Ciceo o ține pe a lui. De celalată parte, funcționarii Consiliului Județan au acționat Aeroportul în judecată, pentru a recupera cei 900.000 de euro, bani acordați Aeroportului pentru un proiect total nefezabil.

Pentru ce ar trebui să fie stresat Ciceo?

În afară de disputa pe care o are cu administrația județeană pe acest subiect și care va fi tranșată de instanță, directorul Aerportului mai are de dat socoteală și în fața OLAF, pentru modul în care a cheltuit banii europeni. Având în vedere că documentanția pentru proiectul intermodal se dovedește a fi nefezabilă, Aeroportul va fi obligat să dea înapoi  banii europeni. Consiliul Concurenței cercetează, de asemenea, în ce scopuri și cine au fost beneficiarii direcți ai banilor publici alocați de Consiliul Județean, pentru Aeroport. Nu în ultimul rând, directorul Aeroportului trebuie să răspundă în dosarul DNA de corupție, care a vizat construcția pistei de aterizare – decolare.  Pentru acest obiectiv, care măsoară doar 2.300 de metri, Aeroportul Cluj Napoca a reușit performanța de a cheltui 42 de milioane de euro.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare