Închide

Cum a rezolvat Primăria problema stației de transport public din Cluj-Napoca care îi încurca pe maghiari: obtura o statuie și punea în pericol elevii de la o școală din centrul orașului

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - feb. 09, 2022 0 584

„Dintre cele mai rele variante asta este cea mai bună”, a tranșat viceprimarul Dan Tarcea situația stației de transport în comun prevăzută pe o arteră din centrul Clujului aflată în proces de modernizare care obtura o statuie a episcopului David Ferenc, recent amplasată, sau era văzută ca un pericol pentru siguranța elevilor de la liceul Unitarian sau de la Liceul Brassai Sámuel. Aceasta după ce directoarea ultimei dintre unitățile de învățământ, Kósa Mária, a intervenit în ședința Consiliului Local din 8 februarie și a cerut insistent mutarea stației de transport public din fața liceului, arătând că ea poate funcționa foarte bine, mai jos de școală, la intersecția cu strada Joliot Curie.

Rezolvarea găsită de Primărie, după cum a spus Tarcea, dar și directorul tehnic al Primăriei, Virgil Poruțiu, a implicat ca stația de transport în comun să fie translatată înspre magazinul Sora și să rămână cu o singură copertină care adăpostește sistemul de ticketing și să rămână aplasată la 2,60 metri de clădirile bisericii e și liceului Brassai Sámuel, înspre centru. Potrivit celor doi soluția a fost convenită și cu viceprimarul Olah Elese, după o vizită în teren și discuții cu proiectanții care s-au ocupat de proiectul de modernizare al B-dului 21 Decembrie 1989.

 

„Amplasarea stației de autobuz pune în pericol siguranța elevilor și periclitează procesul de învățare. Este o zona centrală cu trafic mare de pietoni, aici vincâte 6 linii din toate cartierele care opresc la 5 minute distanță. Zona e deja aglomerată de traficul pietonal și al automobilelor la care se adaugă și cei care așteaptă în stația de autobuz și așa foarte aproape de clădirea liceului „, a semnalat directoarea Liceului Brassai, Kósa Mária, la ședința Consiliul Local din 8 februarie.

Aceasta a cerut Primăriei în numele școlii ca stația de transport în comun să fie mutată în zona intersecției dintre B-dul 21 Decembrie și strada J. Curie.

În replică, viceprimarul Dan Tarcea a arătat că, împreună cu viceprimarul Olah Elemese, după o vizită în teren s-a stabilit ca stația de transport în comun prevăzută în proiectul de modernizare al străzii cu trei copertine să rămână doar cu una singură care să adăpostească sistemul de tiketing.
„În stație a rămas doar o singură comertină mai aproape de magazinul Sora, la o distanța de 2,60 metri de clădirile dumneavoastră. Se va mai muta cu 40 de centimetri față de poziția actuală. Am fost deja nevoiți să mutăm această stație din cauză că a fost amplasată o statuie și o acoperea. Oricum și până acum a fost o stație de transport în comun veche în fața liceului. Stația are 100 de metri și nu toate autobuzele opresc în dreptul clădirii liceului. Oriunde am muta această stație vor fi nemulțumiri”, a sintetizat soluția Primăriei și directorul tehnic Virgil Poruțiu.
„În condiiile în care am muta-o în fața cofetării, așa cum ați cerut dumneavostră, ar crește distanța între stații și punem în pericol transportul în comun.Din păcate, cea mai bună soluție pe care o avem, este cea pe care v-am prezentat-o”, a mai completat viceprimarul.
În schimb, directoarea a arătat că și ei au făcut măsurători și că argumentele legate de faptul că, odată mutată stația mai înspre cartierul Mărăști, ar rezultat distanțe mult prea mici (față de stația de la Regionala CFR) sau prea mari între stații (față de stația de pe strada Ferdinand) nu stau în picioare. Mai ales având în vedere că există stații în Piața Cipariu aplasate la distanțe foarte mici una de cealaltă care funcționează.
Consilierii UDMR au intervenit în cadrul ședinței arătând că ei susțin în continuare mutarea stației din zona liceului. „Ne exprimăm bucuria că stația s-a mutat din fața statuii lui David Ferenc. Nu cred însă că locația nouă propusă este adecvată. Am participat și la ședințele de la școală și am fost și la locație. Noi sprijinim mutarea ei într-o direcție sau alta (spre centru sau spre cartierul Mărăști)”, a spus consilierul Rácz Béla Gergely.
În replică, Tarcea a ținut să spună că soluția găsită de Primărie e agreată de viceprimarul UDMR Olah Emese dar și că toate cele trei clădiri (biserica unitarială, liceul unitarian și liceul Brassai sunt deținute de un singur propritar. El a mai completat că „din cele mai rele variante, aceasta este cea mai bună”.

Stația de transport în comun funcționa până în prezent în zona Liceului Unitaria Janos Zsigmond și a Bisericii Unitariene, intrare în fața căreia a fost amplasată recent și statuia episcopului David Ferencz. Odată cu modernizare B-dului 21 Decembrie 1989, stația nouă prevăzută obtura această statuie și a fost mutată mai înspre clădirea Liceului Brassai Samuel aflată lângă biserica Unitariană.

Consilierii locali UDMR au declarat deja ca o reușită politică faptul că stația a fost mutată din fața statuii dar și că aceasta a rămas doar cu o singură copertină din trei, cum era inițial propusă în proiecutl de modernizare a străzii 21 Decembrie 1989.

 

sursă foro: Laura Laurentiu (Facebook)

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare