Cum a motivat-o Eugen Trică pe rivala U Cluj. „Le-am pus jucătorilor în vestiar mesajul lui”
Sport by Catalin Suciu - apr. 02, 2015 0 650
Antrenorul Adrian Falub s-a contrat cu Trică pe toată durata derby-ului U Cluj – CFR Cluj, iar la final a izbucnit, la conferința de presă.
Falub a fost deranjat de unele declarații ale omologului său de la CFR, după meciul tur (0-0) , iar în ultima săptămână și-a motivat fotbaliștii afișându-le în vestiar una dintre reacțiile lui Trică de după jocul din Gruia. „Ce să mai comentez eu ce zice Trică, el vorbește mult și face puțin. A zis că e obișnuit să se califice de la noi, să facă performanțe pe stadionul ăsta. Acest mesaj a fost în vestiar, l-am arătat jucătorilor, a stat acolo. Ei bine, noi ne-am calificat mai departe. Nu ne putem bucura, ne bucurăm atât doar, în această seară , noapte , dar sâmbătă ne așteaptă un joc foarte dificil cu Rapidul, un joc pe care trebuie să-l câștigăm”, spus Falub.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
FOTO/VIDEO/Back to School Fest la URBANO, în Florești. Două zile de activități pentru copii, în ciuda vremii, iar parcul comercial are de acum și un loc de joacă exterior
sept. 13, 2026 0
-
Licitația pentru exproprierile la trenul metropolitan din Cluj, contestată/ Scoasă din cărți, firma de casă a Primărie, Teaha& Füzeși, cere respingerea ofertei câștigătoare pe motiv că e prea mică/Primăria își apără decizia
sept. 13, 2026 0
