„Nu era ușor să faci urbanism în Socialism, erai obligat să te înscrii în parametri economici, dar și politici. În anii ’60 a fost o schimbare și am putut să ne facem abonamente la L’Architecture d‘Aujourd‘hui (cea mai veche revistă franceză de arhitectură, n.red.). Când făceam schițe la cartierul Grigorescu știam că în SUA în 1928 se lansase unitatea de vecinătate, care aducea idei ca punerea circulației auto la periferie, nucleul era verde și evitai interferența între circulația pietonală și auto. Am preluat aceste idei, concepte. În 1975, regulamentul de urbanism prevedea necesarul de spații verzi, distanțele între dotări, care e necesarul de utilități, de ce e necesar un centru de cartier, de ce e necesară grădina de cartier”, povestește Mitrea. S-au făcut toate acestea, în realitate? „Până în 1970 s-a reușit să se respecte aceste reguli, apoi a apărut dorința de a se crea spatiu locativ, apoi a început îndesirea cartierelor. Apoi noile cartiere nu au vizat decât noile apartamente pe cincinal”, a completat arhitectul.
Aesta a subliniat creșterea semnificativă a orașului – dacă suprafața ocupată de oraș era de 58 ha la începutul secolului 19, se ajunsese la 100 ha în 1989, apoi Clujul avea 3987 ha, iar în PUG-ul următor s-a propus o suprafață de peste 10.000 ha. Iar populația nu a crescut în același ritm. „Consumul de teren pe individ e foarte mare”, a spus Mitrea.
Dincolo de critici, pe care Mitrea nu s-a ferit să le lanseze în ceea ce privește dezvoltarea orașului în anii recenți, arhitectul punctează și două aspecte pozitive pentru actuala administrație: introducerea (la inițiativa arhitecților) a concursurilor de soluții ca practică pentru cele mai mari proiecte ale orașului, în locul licitațiilor, și dezbaterile cu cetățenii. „Uneori, cetățeanul de rând vede lucruri care nouă ne scapă. Noi vedem pe 2-3 decenii, poate câteodată uitam de moment”, a spus Mitrea.
Sursa foto: Ciorchin, BATRA, Facebook