Închide

Cum a ajuns Clujul județul cu cea mai ridicată rată de infectare în pandemie. Testează dublu față de alte județe comparabile, în timp ce în zonele verzi se fac câteva zeci de teste pe zi

ActualitateSinteză știri naționaleTop News by Actual de Cluj - oct. 29, 2020 0 20267

O analiză g4media arată cum influențează capacitatea de testare scenariul în care se află fiecare județ: cele care au depășit rata de infectare 3 prelucrează mii de teste zilnic, în timp ce în „zonele verzi” abia se ajunge la câteva sute sau, mai rău, la câteva zeci.

Clujul a depășit pragul de 4 cazuri la mia de locuitori.

Autoritățile din România au ales să impună restricții pentru a limita răspândirea noului coronavirus în funcție de un anumit prag al ratei de incidență sau de infectare din fiecare județ, respectiv localitate, care este calculată în baza cazurilor COVID-19 confirmate. În acest fel, județele în care sunt depistate sute de infectări la fiecare 24 de ore au ajuns în scenariul roșu, adică transmiterea virusului este intensă și trebuie închise școlile, restaurantele, teatrele. Aceste măsuri nu se aplică în județele din zona verde, care înregistrează puține îmbolnăviri. Însă numărul mic de cazuri vine din mult mai puține teste, diferențele fiind de la câteva mii la doar câteva zeci.

În Cluj se fac aproximativ 2500 de teste zilnice, ceea ce duce automat la depistarea mai multor cazuri. Media este între 200-300 /zi în ultimele săptămâni. 

„În alte județe mari numărul de teste este mult mai mic, doar câteva sute, și, prin urmare, și cazurile depistate sunt mult mai puține, astfel că rămân la o rată de incidență mică. Spre exemplu, de la începutul pandemiei, noi avem 215.000 de teste, iar Brașovul, care este tot un județ mare, are 80.000 de teste. Iar noi suntem obligați să închidem economia Clujului”, spune prefectul Clujului.

În Brașov, un județ comparabil ca și mărime cu județul Cluj, se fac aproximativ 1200 de teste, mai puțin de jumătate față de câte se procesează în Cluj. Brașovul nu a ajuns la nici la rata 3 de incidență.

Alba este pe al treilea loc la nivelul țării după rata de infectare. Cu o populație la jumătate față de Cluj, județul Alba testează aproape cât Brașovul – circa 900-1000 de teste zilnic, potrivit datelor transmise de DSP.

Județul Giurgiu, cu o populație de circa 270.000, are o rată de incidență de 1.26. De la începutul epidemiei, în urmă cu opt luni, și până în prezent, în Giurgiu au fost testate 10.367 de persoane, cam câte testează Clujul în 4 zile!

În ultima zi, în județul Giurgiu au fost testate 72 de persoane, potrivit datelor publicate de instituția prefectului.

Prefectul de Giurgiu, Aneta Matei, a precizat pentru G4Media.ro că la nivelul județului sunt prelevate zilnic maximum 80 de probe, din care doar 30-40 pot fi prelucrate în județ, restul fiind trimise la laboratoare din București.

Citiți continuarea pe g4media.ro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu