Închide

Cum a afectat pandemia salariile clujenilor

EconomieTop News by Actual de Cluj - aug. 15, 2020 1 1028

Salarii mai mici în pandemie, dar în continuare cele mai mari din țară după București, aceasta arată cele mai recente date ale Direcției Județene de Statistică din Cluj privind salariile din județ, publicate ieri.

Astfel, în Cluj câștigul salarial mediu brut a fost în luna iunie de 6.069 lei, în scădere cu 80 de lei față de luna anterioară, dar în creștere cu 100 de euro față de luna iunie a anului trecut, respectiv o creștere cu o medie de 463 lei față de iunie 2019. În ce privește salariul mediu net, în iunie, acesta a fost în Cluj de 3.763 lei, în scădere cu 53 de lei față de luna mai, dar în creștere cu aproape 300 de lei, mai exact 292 lei, față de aceeași lună a anului trecut.
”Față de media pe țară, câștigul salarial mediu net din județul Cluj, realizat în luna iunie 2020, a fost mai mare cu 14%, ceea ce clasează Clujul pe locul 2 după Municipiul București”, arată Direcția Județeană de Statistică.

Menționăm că, în ciuda pandemiei care a lăsat mii de clujeni fără locuri de muncă, salariile în Cluj au rămas relativ constante în acest an, ba chiar în ușoară creștere: 3.616 lei în medie în ianuarie, 3.662 în februarie, 3.898 în martie, 3.590 în aprilie, 3.816 în mai și 3.763 lei în iunie. Clujul a fost sub stare de urgență timp de două luni din 15 martie, după care în stare de alertă, cu condiții restrictive inclusiv pentru deplasarea salariaților la locul de muncă, cu multe afaceri închise luni de zile, cum a fost cazul restaurantelor sau a hotelurilor.

Câștigul salarial mediu brut a fost determinat prin raportarea la numărul mediu de salariați a sumelor brute plătite din fondul de salarii, din profitul net și din alte fonduri, excluzând sumele compensatorii, cele plătite retroactiv ca urmare a câștigării în instanță a drepturilor bănești aferente anilor anteriori.

Un comentariu

  1. Aveți cumva date și despre cât la sută din salariați câștigă sub venitul mediu amintit în articol la nivelul orașului Cluj-Napoca. Precum și, cât la sută din salariații din Cluj-Napoca câștigă venitul minim pe economie. Și câți au câștiguri salariale în Cluj-Napoca sub venitul minim pe economie?

Scrie un comentariu