Cu cine vă trataţi, Maestre? Dumnezeul noului an
ActualitateOpinieTop News by Catalin Suciu - ian. 04, 2025 0 339
Acum câţiva ani am ajutat, pe bază de voluntariat, Casa Filip, din Cluj, un adăpost unde vin bolnavi de cancer din toată ţara. Am făcut zeci de interviuri cu bolnavi aflaţi în stadii mai mult sau mai puţin avansate de boală.
Mi-o aduc şi acum aminte după mai bine de 4 ani pe doamna Mirela, o femeie admirabilă, asistentă medicală în secţia ATI de la spitalul din Câmpulung Moldovenesc. Sfătuită de un duhovnic şi de câţiva prieteni, doamna Mirela a preferat să se roage şi să urmeze tratamente alternative chimioterapiei. Cancerul era incipient. După doi ani de la diagnostic am întâlnit-o la Casa Filip cu metastaze.
M-a rugat atunci să nu spun nimănui, să nu fie judecată vreodată că a refuzat să se trateze şi-a mers pe plante şi rugăciune- dar regreta straşnic asta – fiindcă spera să mai prindă o sărbătoare.
A luptat pentru fiecare zi. Pentru fiecare oră. Ştia ce se întâmplă. Spera să mai prindă, măcar, o singură zi în spitalul ei, acasă, între pacienţi.
Spera să fie acasă.
Nu era speriată de moarte, dar îşi dorea mai multă viaţa. Avea 52 de ani. S-a dus după două luni.
Mă uit la ştiri, iar Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, e filmat într-o încăpere cu un preot, călugăr mai degrabă, care poartă mănuşi medicinale. Călugărul, care e de la mănăstirea Moldoviţa, încearcă să-i inducă actorului câteva idei, în timp ce e filmat de cineva care ştie ce face.
– Spuneţi cum eraţi şi cum sunteţi acum?
– Acuma, sigur… că acum când m-am ridicat pe patul ăsta şi sunt pe patul ăsta şi stau aşa cum stau…dar de ce să nu vă spun? Aşa cred eu că mă simt mai bine (…) Poate că s-a întâmplat cu mine….
Apoi călugărul intervine: – V-aţi schimbat în mult mai multă mobilitate(…) Am spus şi eu să vă ridicaţi marfă. Tălpile picioarelor s-au egalizat.
SURSĂ: anandaclinic/tik-tok
Filmarea e postată pe TIK TOK de pagina anandaclinic, o pseudo-clinică care spune, între altele, că bolnavii de cancer se pot vindeca cu apă prin post.
În acest sens vorbeşte aşa-numitul doctor Cătălin Luca, prezentat pe pagina clinicii drept: „Dr. Cătălin Luca, medic, medicină generală și cu competențe în apifitoterapie, specializare în India în ayurveda, cursuri de Noua Medicină Germanică (Dr.Hammer).”
Pe pagina unde se evidenţiază aşa-zisele progrese ale lui Florin Piersic din punct de vedere medical, se promovează, pe lângă terapia cu apă pentru tratarea cancerului, „Coconul tahionic”, „Codul vindecării” sau „Metoda Călătoria”. Toate acestea sunt prezentate de acelaşi Dr. Cătălin Luca.
Coconul tahionic, potrivit pseudo-medicului, „este un dispozitiv cu ajutorul căruia sunt captate în ființă anumite microparticule numite tahioni. Tahionii nu vindecă, ci mai degrabă furnizează energie corpului, astfel încât el se va vindeca singur”.
Asta îmi spunea în urmă cu ani de zile doamna Mirela. Formidabila doamnă Mirela. Fusese învăţată că totul se vindecă dacă vrei. Dacă crezi. Dacă te rogi. Din motivul ăsta a refuzat timp de doi ani de zile tratamentele oncologice, iar pe când şi-a dat seama că nu se poate, a fost mult prea târziu.
Derbedeul de mai jos e unul dintre cinicii oribili care susţin nerozii ce ucid oameni. El are tot mai mulţi clienţi.
Călugărul din video-ul cu Maestrul Piersic e de la mănăstirea Moldoviţa. El unde ar trebui plasat?
Parcă s-ar face un recensământ.
Câţi mai vin?
Câţi mai trec?
SURSĂ: anandaclinic/ tik-tok
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Cum arăta orașul Cluj în urmă cu o sută de ani, fără giganticele cartiere muncitorești care au adus zeci de mii de locuitori în oraș
ian. 18, 2025 0
-
Asociațiile de proprietari din Cluj au datorii de trei milioane de lei către furnizorul de termoficare, fosta RAT mai asigură servicii pentru 20.000 apartamente din Cluj-Napoca
ian. 18, 2025 0