Închide

Cristian Pop-Elecheş, economist şi profesor român la Columbia University despre România: „Mi-ar plăcea să devenim o ţară mult mai plicticoasă”

EconomieTop News by Kristina Reştea - sept. 01, 2015 1 1172

 

Tinerii talentaţi ar trebui să fie sprijiniţi să îşi completeze studiile în universităţi prestigioase din lume. Tinerii talentaţi ar trebui să fie încurajaţi să se întoarcă să muncească acasă, cu „bagajul” plin. Cum facem asta? Sunt două dintre temele lansate de Pop-Elecheş încă de la deschiderea Conferinţei Anuale a A Economiştilor Români din mediul Acadamic din Străinătate (ERMAS), găzduită la Cluj, la final de iulie, de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, UBB. Despre alegerea sistemului de educaţie în afară, despre migraţie, despre educaţie, economie şi evoluţia României, dar şi despre aşteptările pe care le poate crea o astfel de reunine cu economişti – într-un dialog cu unul dintre organizatorii ERMAS, Cristian Pop Elecheş, profesor asociat la Columbia University, US.

Una dintre aşteptări? „Sperăm să conturăm un club care are o anumită voce, care poate să aibă o influenţă asupra politicilor publice din România, care poate să schimbe ceva din modul în care se face cercetarea din România. Nu e o poziţie oficială a organizatorilor, sunt nişte dorinţe…”

 

Rep.: Lucraţi la organizarea unei reuniuni a economiştilor români care lucrează în afara ţării. Dumneavoastră cum aţi plecat?

Cristian Pop Elecheş: Am avut noroc. Am primit o bursă, la un liceu american, încă din clasa a 12-a, am reuşit să primesc note din America şi recomandări de la profesori din America. Aşa că am reuşit să aplic pentru admiterea la universitate, tot în Statele Unite.

 

Ziceaţi de noroc. Cât a fost noroc şi cât a fost decizie asumată?

 

Fratele meu a plecat cu trei ani înaintea mea. El a plecat imediat după ’90, când a căzut regimul Ceauşescu. O doamnă din Elveţia, cu care suntem şi acum prieteni de familie, a venit la liceul nostru, la Sibiu cu ajutor umanitar. Acolo l-a cunoscut pe fratele meu la o cină, iar după ce au vorbit jumătate de oră (el vorbea bine engleza), ea l-a întrebat dacă ar fi interesat să studieze în America. Doamna despre care vorbesc cunoştea bine un liceu american, care avea burse pentru străini, unde ea însăşi îşi trimisese copiii.

 

Drumul se deschisese în familie, aşadar.

Da, fratele meu a primit această bursă şi a mers la liceul acesta american şi după trei ani am făcut şi eu acelaşi lucru.

 

Ce nu găseaţi aici?

Erau primii ani de după Revoluţie. Atunci cam toată lumea încerca să plece. Fac parte dintr-o generaţie care a trecut prin asta: când puteam să plecăm – plecam. Lucrurile s-au schimbat, desigur, în ultimii 20 de ani, dar atunci aşa era: dacă puteai plecai.

 

Sunteţi mulţumit de alegere?

E foarte greu de ştiut care e alternativa vieţii. Am avut un noroc fantastic că am reuşit să plec.

 

Aţi ştiut că vreţi să rămâneţi acolo?

Am ştiut că vreau să mă duc la şcoală. Am făcut facultatea, iar după aceea am ştiut că vreau să încerc să fac doctorat. Mi-am dorit să rămân în mediul universitar. În România probabil că aş fi devenit fizician. Eram destul de bun la matematică şi la fizică.

 

De ce nu aţi devenit fizician acolo? De ce nu aţi mers pe calea aceasta?

Am ajuns în America şi acolo, la facultate, poţi să iei ce cursuri vrei. Nu trebuie să te decizi imediat că vrei să te specializezi într-un domeniu anume, adică nu trebuie să te decizi înainte de aplicaţie ce vrei să faci. Aşa că, în acest sistem, am luat şi alte cursuri alături de fizică, inclusiv de economie. Mai exact, am luat un curs interesant despre tranziţia în Europa de Est care mi s-a părut fascinant şi atunci am decis să studiez economia.

 

Şi care e preocuparea dvs acum?

Domeniul meu e dezvoltare economică. Am o serie de proiecte în România, dar lucrez mult în alte ţări din lume, în special în Africa, unde mă interesează în special ceea ce se întâmplă în domeniu sănătăţii, studiez efectele socio -economice ale SIDA, am colaboratori din America şi alte ţări.

 

Vă ascultă cineva concluziile?

Eu în primul rând sunt cercetător, încerc să scriu lucrări care să fie publicate în jurnale bine cotate.

 

Cât de lung e drumul de aici la lumea reală, având în vedere că astfel de cercetări se preocupă de probleme grave din lumea reală?

 

Aş vrea să lucrez pe subiecte care au importanţă reală, dar asta nu înseamnă neaparat că eu sunt implicat în aceste discuţii. Sigur, în Vest sunt foarte multe filtre prin care rezultatele cercetării sunt folosite pentru a dezvolta politici publice în aceste domenii.

 

Care sunt proiectele care prind şi România?

Sunt câteva domenii în România care mă interesează în mod deosebit. Am lucrat mult pe efectele socio-economice ale politicii pro-nataliste a lui Ceauşescu, care a creat aşa numita generaţie a decreţeilor. M-am uitat înspre programul guvernamental introdus pentru ca cei săraci să aibă acces la calculator, cu efectele sale pozitive şi negative. Am lucrat destul de mult acum şi pe efectele asupra unor grupuri de copii care au avut acces la şcoli mai bune sau mai puţin bune.

 

Fiindcă vă preocupă domeniul acesta, al educaţiei – cum stăm la acest capitol?

În România, la fel ca în multe alte ţări de nivelul ei de dezvoltare, avem câteva probleme legate în primul rând de atragerea forţei de muncă în acest domeniu. În România am avut un sistem educaţional care a funcţionat destul de bine înainte de ’89. Sau cel puţin asta e o impresie, fiindcă nu cunoaştem exact cât de bine a funcţionat sau nu; fiind un sistem foarte centralizat, cunoaştem prea puţin istoria acestor proiecte pentru a avea o vedere de ansamblu.

 

Şi acum? În perioada recentă? Care sunt punctele nevralgice în educaţie?

Forţa de muncă în educaţie este şi acum o temă majoră. Aceasta este de altfel o temă pe care o au şi alte ţări. E foarte greu să atragi forţă de muncă în educaţie şi e şi mai greu să faci asta într-o ţară ca România, unde există lipsuri de resurse, tipice pentru o ţară de nivelul ei de dezvoltare.

 

Mai aveţi legături cu România?

Am legături profesionale şi personale. Părinţii mei locuiesc în continuare la Sibiu. Am două fete, doresc ca ele să vorbească româneşte; mai venim în ţară. Am o legătură personală cu locul de unde am plecat. Am şi o legătură profesională – proiectele mele de cercetare sunt despre România.

 

De ce?

Sunt multe teme interesante aici. Ca cercetător trebuie să fii atent şi să ai în vedere teme care sunt interesante nu doar pentru o ţară, pentru România. Ele trebuie să fie relevante şi pentru discuţiile mai largi care au loc în lume. Citesc ziarele româneşti.

 

Cum vi se pare că s-au schimbat lucrurile de când aţi plecat dvs?

S-au schimbat foarte mult. Pentru cineva care vine anual e mai uşor să vadă asta faţă de cineva care trăieşte zilnic aici şi care poate că are impresia că nu s-a schimbat nimic. România s-a schimbat enorm de mult de când am plecat acum 20 de ani.

 

Şi în anii de după 2008? Cum a trecut România prin criză?

Cu menţiunea că macroeconomia nu este domeniul meu, aş spune, din ceea ce am urmărit, că România a trecut prin criză cu nişte decizii foarte radicale luate de guvern, decizii care cred că acum arată că au dat roade. În sensul că România a revenit la câteva echilibre macroeconomice care sunt foarte importante. Din păcate, asta s-a făcut cu nişte sacrificii. Dar, cred eu, acestea trebuiau făcute. Urmăresc şi situaţia politică a ţării, am urmărit schimbările legate de corupţie şi activitatea DNA-ului, care de afară se vede foarte bine. Să vedem dacă aceşti primi paşi vor putea ajuta la o transformare mai radicală a sistemului, a jocului politic din ţara noastră.

 

Vorbind de aceste corecţii, una din vulnerablităţile României e aici – ţine de corupţie şi de jocurile de putere. De unde mai vin pericolele pentru bunul mers al economiei?

Importanţa legii şi a sistemului legal în viaţa din România este esenţială.

 

Ce aţi vrea să vedeţi întâmplându-se în anii următori?

Mi-ar plăcea să devenim o ţară mult mai plicticoasă. Să nu avem un prim-ministru care a dat copy/paste la zeci de pagini, nu doresc să citesc aşa ceva în presa din ţară şi străinătate.

 

Se urmăresc aceste lucruri? Cum se vede România de afară? Se ştie ceva despre ceea ce se întâmplă aici?

România nu e o ţară despre care se vorbeşte foarte mult. Totuşi, presa a relatat schimbările pozitive de aici şi cele mai puţin pozitive. Aceste lucruri se citesc şi se văd.

 

În deschiderea conferinţei anunţaţi două teme majore, în legătură cu aşteptările pentru un astfel de eveniment. Una era încurajarea tinerelor talente să studieze în afară şi a doua temă era legată de aducerea lor înapoi. Asta înseamnă că de aici lipseşte ce?

 

Eu cred că migraţia internaţională e un fenomen real, fie că ni-l dorim sau nu. Din punct de vedere economic, nu cunoaştem foarte bine efectele migraţiei, nu le cunoaştem nici pe cele pozitive, nici pe cele negative. România e o ţară care a fost foarte afectată de migraţia internaţională – au plecat foarte mulţi români spre Spania, spre Italia. Întrebarea este care vor fi efectele pe termen scurt, mediu sau lung ale acestei migraţii, o intrebare interesantă şi importantă la toate nivelurile. Vorbim şi despre migraţia celor mai talentaţi – de aşa numitul fenomen de „brain drain”. Este o temă discutată foarte mult în politicile de educaţie din România. Există şi discuţiile legate de mediul sanitar, o temă extrem de acută, fiindcă foarte mulţi medici români au plecat atunci când piaţa europeană a fost deschisă doctorilor din România.

 

 

Că se pleacă vedem. Nu prea vedem întoarceri. Cel puţin nu ca fenomen.

Nu ştim care sunt efectele pe termen lung ale acestei migraţii care se manifestă. Vom şti în 20 de ani ce se întâmplă. Vor reveni unii dintre ei? Se vor duce în străinătate alţii? Vor veni înapoi cu idei? Câţi vor veni? Dacă pleacă trei şi se întoarce unul este acesta un câştig pentru România sau nu? Nu ştim aceste lucruri. Şi din păcate, ca cercetător, cel mai greu este să studiezi efectele pe termen lung ale unui fenomen, aşa se văd efectele cele mai importante. Deocamdată ceea ce vedem e că statul român investeşte puţinii bani pe care îi are pentru a educa cadre medicale care pleacă. Şi atunci ideea este să înţelegem de ce pleacă şi ce am putea face, ca ţară, pentru a-i păstra. Vorbim la nivel de ţară, de fenomenul de masă, nu de ceea ce se întâmplă la nivel personal – aceasta este o decizie foarte complicată. Fiecare îşi calculează plusurile şi minusurile, e o decizie pe care am avut-o şi eu de luat.

 

Şi există indicii cu ceea ce s-ar putea face pentru ca măcar să se diminueze fenomenul de „brain drain”?

E foarte greu de ştiut. Nu e foarte clar că se poate face foarte mult pentru a-i menţine în ţară. Doar desigur mărind salarii şi oferind facilităţi pe măsură. Nu e clar că România are resursele necesare pentru a-şi putea permite asemenea politci.

 

De câţi ani e nevoie pentru un studiu relevant pe tema aceasta?

Pentru un studiu de migraţie cazul ideal e să ai date pe 30 de ani. Asta aş putea să fac eu, ca cercetător. Cineva aflat în funcţie de decizie trebuie însă să ia măsuri imediate. Există o diferenţă foarte clară între jobul meu şi dorinţa mea de a înţelege un anumit fenomen şi jobul celui care se află în poziţia de policy maker. Aici există nevoia de a se lua decizii politice importante, care trebuie luate cu foarte multe informaţii.

 

Legat de factorii de decizie. Îi menţionaţi şi pe ei în deschiderea conferinţei, vorbeaţi despre nevoia de a ajunge la factorii de decizie. De obicei, autorităţile, oamenii cu putere de decizie vin la deschiderea unei conferinţe, în cel mai bun caz, ţin un discurs şi pleacă. Există deschidere înspre cercetărori şi economişti?

 

În România se face foarte puţină cercetare pe politici publice, cele mai multe decizii sunt luate pe criterii politice, nu sunt neaparat bazate pe înţelegerea unor fenomene legate de politici publice. Eu sunt interesat să înţeleg anumite politici publice şi efectele lor. Speranţa mea este că rezultatele muncii mele vor fi folosite pentru a-i ajuta pe politicienii să ia decizii.

 

Ar putea dacă ajung la ei…

Cred că în toată lumea e greu să faci legătura între cercetare şi politică. În România, în general, se lucrează foarte puţin pe acest segment, nu avem un forum foarte bun pentru ca rezultatele studiilor ştiinţifice să fie folosite pentru a schimba ceva.

 

Există românii plecaţi în afară care fac studii legate de România…

Comunitatea care lucrează pe România e foarte mică. Cei mai mulţi cercetători nu lucrează pe România. Economia nu e o ştiinţă unde specializarea pe o anumită zonă geografică e neaparat un factor important.

 

De ce o astfel de conferinţă la Cluj?

Datorită unui mic grup entuziast care a găsit resursele necesare pentru a porni conferinţa aici. Cred că are foarte mult de a face cu comitetul de iniţiativă (dintre care unii membri sunt absolvenţi de Cluj, n.red.), iar cei de la UBB şi FSEGA au fost deschişi la această iniţiativă. Planul este de a face o rotaţie – la anul să mergem la Timişoara, probabil în doi ani să revenim la Cluj.

 

Cunoaşteţi ce se întâmplă în facultăţile economice din România, lucraţi cu studenţi români?

În urma conferinţei de anul trecut am început nişte colaborări cu cercetători români, sunt oameni care lucrează în străinătate, dar şi în România. Una dintre aceste persoane este Alina Botezat, de la Iaşi, pe care am găsit-o aici, la conferinţa de la Cluj. Acesta este lucrul care mi se pare cel mai important pentru un astfel de eveniment.

 

Cum poate profita România de oameni ca cei adunaţi aici?

Ideea este de a veni în fiecare an, de a ne cunoaşte, de a schimba idei, de a încerca să creăm legături între cei de aici şi cei din străinătate. Acesta este scopul conferinţei. Cred că prima ediţie a fost un succes, din punctul meu de vedere, şi această a doua ediţie la fel.

 

Şi pentru România? Pentru economia de aici? Care ar fi beneficiile noastre?

Haideţi să aşteptăm să treacă câţiva ani să vedem.

 

Aveţi probabil nişte aşteptări. Nu porniţi un proiect fără aşteptări.

Unii au aşteptări pur academice: e important ca noi, un grup, să ne întâlnim, să ne cunoaştem, să discutăm despre experienţele comune pe care le-am avut şi să ne ajutăm în cercetarea noastră. Sunt alţii care au alte speranţe în plus. Sperăm să conturăm un club care are o anumită voce, care poate să aibă o influenţă asupra politicilor publice din România, care poate să schimbe ceva din modul în care se face cercetarea din România. Nu e o poziţie oficială a organizatorilor, sunt nişte dorinţe… timpul va spune câte dintre ele se vor materializa. Deocamdată e important că venim anual, că ne întâlnim şi conturăm un grup care se cunoaşte şi care petrece aceste zile împreună.

 

Avem nişte concluzii, după o întâlnire de genul acesta, unde vin oameni din ţări diferite, cu preocupări diferite?

Din punctul meu de vedere personal, eu fiind unul dintre puţinii români din străinătate care fac cercetări aplicate în domeniul micro-economic despre România, pot să spun că mă bucur că anul acesta am avut un grup şi mai mare de cercetători, şi din ţară şi din afară, care ne-am întâlnit şi am hotărât să ne cunoaştem mai bine şi să colaborăm.

                                                  

Care sunt temele dvs de cercetare de interes?

Am făcut studii despre efectele pe termen lung ale politicii demografice din România – mă preocupă fenomene legate de demografie, educaţie, teme actuale nu doar în România, ci şi în general în lume. Aş vrea să studiez migraţia. E o temă greu de studiat, e greu să urmăreşti oameni care pleacă în străinătate. Dar acesta e un subiect care m-ar interesa pe termen lung şi e un subiect care cred că e important pentru ţară. Aş dori să lucrez mai mult pe tema romilor din România, mi se pare probabil cea mai mare temă socială pentru cei de aici, în acest moment. România trebuie să se gândească la a dezvolta politici publice pentru a ajuta această comunitate.

 

Vă vedeţi înapoi în România?

Nu cred. Dar nu cred că asta e aşa important. Indiferent dacă pleci sau rămâi, importanta este să păstrezi legătura, să îţi aduci contribuţia. Iar asta se poate întâmpla în mai multe feluri. Cred că aşa ar trebui să gândim viitorul global în care România se va afla în următorii 20-30 de ani.

 

 

 

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.