Cristian Mandeal pleacă de la pupitrul Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, acuzând tratament necorespunzător din partea conducerii instituției
ActualitateCultură by Actual de Cluj - dec. 30, 2025 0 279
Dirijorul Cristian Mandeal a anunțat plecarea sa de la pupitrul Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, acuzând conducerea instituției de modul în care a fost tratat pe durata colaborării, într-un interviu acordat ziarulfaclia.ro. Într-o serie de declarații publicate de cotidianul amintit, Mandeal susține că relația sa cu managementul Filarmonicii a fost marcată de lipsă de comunicare, decizii netransparente și o diminuare treptată a rolului său artistic. „Am fost o manta pentru vreme rea”, a concluzionat dirijorul. Cristian Mandeal și-a anunțat retragerea pe scenă la finalul concertului Symphonic Christmas din 19 decembrie 2025.
Cristian Mandeal afirmă că oferta de a prelua poziția de dirijor principal, venită după plecarea lui Gabriel Bebeșelea, ar fi fost gândită încă de la început ca una temporară. Acesta arată că a fost angajat inițial pe un contract de un an, cu prelungiri succesive, care ulterior au devenit lunare. Potrivit dirijorului, justificarea oficială a fost legată de aplicarea prevederilor legale privind cumulul pensiei cu salariul, prevederi care însă au fost suspendate ulterior.
Contractul lui Mandeal a fost întrerupt la 1 decembrie, înainte de finalul anului, iar concertul de Crăciun din 19 decembrie a avut loc în regim de dirijor invitat. Totodată, acesta susține că două dintre concertele programate până la finalul stagiunii i-au fost retrase și atribuite noului dirijor, fără a fi informat oficial, iar unul dintre programele concepute de el a fost preluat integral.
Dirijorul a invocat și o deteriorare a climatului intern din instituție, despre care spune că ar fi devenit „toxic”, marcat de lipsă de transparență, zvonuri și divizarea orchestrei. De asemenea, Mandeal a criticat modul de comunicare cu managerul filarmonicii, afirmând că nu a existat un dialog direct nici măcar în situații importante.
În declarațiile sale, Mandeal a făcut referire și la decizia conducerii de a reveni din Sala Heritage a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” la vechiul sediu al filarmonicii. Acesta consideră mutarea o decizie greșită, luată în pofida votului majoritar al orchestrei și în ciuda condițiilor considerate superioare oferite de noua sală.
Cristian Mandeal a precizat că a acceptat titlul de Dirijor Emerit, propus de filarmonică, însă a considerat inoportună continuarea colaborării atât timp cât actuala conducere rămâne în funcție.
În replică, managerul Filarmonicii de Stat „Transilvania”, Silvia Sbârciu, a declarat aceleaași publicații că apreciază valoarea artistică și contribuția lui Cristian Mandeal, subliniind că propunerea titlului de Dirijor Emerit a fost un gest de recunoaștere și dorință de continuitate. Aceasta a precizat că funcția de dirijor principal nu este una de conducere administrativă și că deciziile manageriale trebuie să urmărească interesul pe termen lung al instituției. Silvia Sbârciu a arătat că neprelungirea contractului a fost rezultatul unei decizii asumate, în urma consultărilor cu orchestra, în vederea deschiderii unei noi etape artistice pentru filarmonică. În ceea ce privește situația Sălii Heritage, managerul a explicat că întârzierile și dificultățile țin de factori administrativi și financiari aflați încă în analiză. Conducerea filarmonicii susține că instituția rămâne deschisă dialogului și valorii artistice, dar că schimbarea și reînnoirea sunt necesare pentru menținerea relevanței și prestigiului Filarmonicii de Stat „Transilvania” pe plan național și internațional.
Recent, și președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a criticat conducerea Filarmonici arătând că orgoliile sunt foarte mari și acum oficialii isntituției și artiștii strâmbă din nas și nu mai vor să concerteze în sala Herritage din campusul Academiei de Muzică, dar că CJ Cluj și-a reiterat susținerea cheltuielilor cu chiar pentru ca Filarmoncia să se mute în respectiva locație, chir și în condițiile în care ele sunt puțin mai mari ca cele plătite până acum pentru sala Universității Babeș Bolyai, cea de la Colegiul Academic.
