Închide

Crește numărul de turiști români în Dubai, cu 24% într-un an, singurele zboruri directe sunt din București și Cluj

Economie by Actual de Cluj - iul. 05, 2019 1 156

A crescut cu un sfert numărul turiștilor români în Dubai în ultimul an, la aproape 30.000, cu singurele zboruri directe din România – de la București sau Cluj – sau cu zboruri indirecte.

E vorba în total de 29.670 turiști români care au călătorit în Dubai doar în primul trimestru al acestui an, cu 24% mai mare față de primul trimestru al anului trecut, relevă datele publicate ieri de Departamentul de Turism şi Marketingul Comerţului din Dubai. „Am observat o creştere a numărului de turişti din România. Iar aceasta este şi rezultatul abordării specifice legată de varietatea atracţiilor turistice şi experienţelor dedicate tuturor categoriilor de vârstă. Evoluţia pe care o are Dubai joacă un rol important în atragerea de turişti”, susţine Issam Kazim, CEO al Dubai’s Corporation of Tourism & Commerce Marketing (DCTCM), citat de Agerpres.

Potrivit datelor centralizate, la finele anului 2018, numărul de turişti din România care au ajuns în Emirat a fost de 64.486, în creştere cu 19,7% faţă de anul 2017. În acelaşi timp, raportat la anul 2016, numărul românilor care au ales Dubaiul ca destinaţie de vacanţă/afaceri s-a ridicat la 51.316.

De asemenea, în Dubai există 15 galerii de artă situate pe Bulevardul Alserkal, 2.000 de restaurante şi peste 2.500 de animale Dubai Safari.

La ora actuală, sunt disponibile două zboruri directe pe zi din România către Dubai, respectiv de pe aeroporturile din Bucureşti şi Cluj.

Un comentariu

  1. la U Cluj unii oameni au facut istorie(Anca,Uifaleanu,Barbu,Poratzki,Remus Campeanu,Sabau,Szabaslay) au dat tot pentru club si s-au indentificat cu clubul. Altii ,astazi fara sa faca nimic,devin tot mai inportanti(nici macar nu au jucat pentru culorile clubului). Ei zic ca continua traditia.Ce usor e sa te mandresti cu ceea ce alti au facut.Ar trebuii sa fie toti pilangii si diletantii din conducere (inclusivi antrenori) dati afara caci si asa sunt platiti de pomana.

Scrie un comentariu