Corul Madrigal, concert Extraordinar de Paște -„Săptămâna Patimilor”, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj Napoca
ActualitateCultură by Actual de Cluj - feb. 18, 2022 0 416
Anul acesta, cea mai mare sărbătoare a creștinătății – Paștele – este celebrată în luna aprilie, iar Corul Madrigal pregătește pentru întâlnirea sa tradițională cu publicul un eveniment special: Turneul național de Paște „Săptămâna Patimilor”.
Astfel, în data de 16 aprilie 2022, Corul Madrigal va susține Concertul Extraordinar de Paște „Săptămâna Patimilor” la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, de la ora 19.00.
„De peste jumătate de secol, sunetul sărbătorii Învierii Domnului este celebrat de români alături de Madrigal, iar concertele sale de Paște reprezintă una dintre cele mai longevive și consecvente tradiții culturale din România. Celebrul ansamblu aduce anul acesta la Cluj-Napoca un concept artistic de excepție, care va reuni sonoritatea unică a Corului Madrigal, o scenografie impresionantă și o îmbinare excepțională a vocilor madrigalești cu cele ale copiilor din corurile de copii clujene din Programul Național Cantus Mundi”, transmis organizatorii.
Sursa foto: wikipedia.org
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Muzeu de etno-arheologie și istorie într-o comună din Cluj, își deschide porțile sâmbătă într-un eveniment cu spectacol folcloric
apr. 24, 2026 0
-
Intelectuali și artiști din Cluj sar în apărarea lui Octavian Goga și acuză un „atentat la identitatea națională” după inițiativele recente de eliminare a numelui acestuia din spațiul public
apr. 24, 2026 0
