Închide

Coronavirus: peste 2000 de cazuri în ultimele 24 de ore în România. La Cluj scade incidența

ActualitateTop News by Actual de Cluj - dec. 27, 2020 0 372

Alte 2.049 de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, în urma a mai puțin de 8.000 de teste. Bilanțul a ajuns la 615.809, potrivit datelor transmise duminică de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi au murit alte 122 de persoane, iar la terapie intensivă sunt internați 1.206 pacienți.

Până astăzi, 27 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 615.809 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.049 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, au decedat 15.230 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2.
În județul Cluj s-au raportat 169 de cazuri noi de Covid-19 în ultimele 24 de ore.
SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ
🔴 Efective angrenate (polițiști, jandarmi, polițiști locali, ISU și SAJ) – 530;
🔴 Persoane verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse – 2.255;
🔴 Societăți comerciale/PFA verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse – 132;
🔴 Total sancțiuni contravenționale aplicate în ultimele 24 de ore, în context COVID/valoare: 73/11.000 lei;
🔴 Persoane verificate – 1.460 din care : în izolare – 1.056 , în carantină – 256 și în trafic zi/noapte- 148.
🔴 Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel:
➡️ Rata incidenţei pe judeţul Cluj : 3,62;
➡️ În ultimele 24 de ore, 169 persoane au fost confirmate Covid-19 din județul Cluj;
➡️ Total număr de teste 526 , din care 103 teste efectuate la cerere și 423 teste diagnostic grupe de risc. Până în acest moment s-au realizat 310.426 de teste, la nivelul județului Cluj;
➡️ 88 persoane internate în ATI;
➡️ Total vindecați și externați 1.783, din care 1.441 din județul Cluj;
➡️ Total decedați 324, din care 242 din județul Cluj;
🔴 În acest moment sunt internați 677 de pacienți, din care 645 din județul Cluj.
În intervalul 26.12.2020 (10:00) – 27.12.2020 (10:00) au fost raportate 122 de decese (78 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dloj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 44 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de peste 80 de ani. 116 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 4 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.781. Dintre acestea, 1.206 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.718.625 de teste. Dintre acestea, 7.783 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.688 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.095 la cerere.
Pe teritoriul României, 36.124 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.501 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 55.820 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 117 persoane.
De la debutul pandemiei, 540.437 de pacienți au fost declarați vindecați.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu