Închide

Copiii din Cluj, chemați la film și la vot. Pentru cel mai bun film european pentru tineret

CulturăEducaţieFestivalFilm by Actual de Cluj - apr. 27, 2017 0 225

 

Elevii clujeni sunt așteptați duminica viitoare (7 mai), la cinema Victoria, pentru o zi de proiecții gratuite, la finalul căreia vor alege cel mai bun film european al anului, în cadrul evenimentului Young Audience Film Day.

Academia Europeană de Film (EFA) a nominalizat trei producții pe care le vor viziona și vota, simultan, tineri cinefili din 36 de orașe aflate în 31 de țări. Copiii cu vârste între 12 și 14 ani sunt invitați să dea note filmelor la finalul proiecțiilor, iar filmul ales de ei va câștiga trofeul Young Audience Award – Cel mai bun film european de tineret.

Selecția de filme de anul acesta îi provoacă pe participanți la un exercițiu de gândire critică. Publicul va avea de ales între:

  • aventura „Goobye Berlin / Adio, Berlin!”, film de ficțiune în regia unui cineast celebrat în mari festivaluri – Fatih Akin;
  • documentarul elvețian „The Girl Down Loch Änzi / Fata din Änziloch”, care surprinde cu candoare apariția curajului și a ideii de liber arbitru în mintea unei fete dintr-un sătuc izolat;
  • animația „My Life As A Zucchini / Viața mea de Dovlecel”, povestea multi-premiată a unui orfan care descoperă încrederea în sine și în oameni.

După vizionarea și votarea filmelor, reprezentanții spectatorilor din Cluj vor anunța printr o transmisiune video către Erfurt, orașul gazdă din Germania, rezultatul votului național. După centralizarea rezultatelor, câștigătorul va fi anunțat într-o ceremonie transmisă în direct pe site ul yaa.europeanfilmawards.eu.

Regizorii celor trei filme au fost invitați în Erfurt pentru a aștepta rezultatul votului, iar cineastul câștigător va transmite un mesaj de mulțumire către tinerii votanți. Ceremonia de premiere va dura aproximativ 45 de minute și va începe la ora 21, ora României.

Evenimentul este deschis tuturor elevilor cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani. Cluj-Napoca este pentru a patra oară pe lista orașelor participante la acest proiect european interactiv, în care tinerii învață să se exprime liber și democratic – prin vot –, își extind cultura cinematografică și abilitățile media literacy, datorită discuțiilor care urmează fiecărei proiecții.

Accesul la eveniment este liber, cu condiția unei rezervări prealabile. Elevii clujeni se pot înscrie individual sau în grupuri școlare pe adresa de email raluca.bugnar@gmail.com sau la telefon 0743.307.087.

 

Young Audience Film Day este un eveniment organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), care desfășoară programul de educaţie cinematografică pentru elevi EducaTIFF în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Programul EducaTIFF are ca principal scop introducerea publicului tânăr şi foarte tânăr în lumea cinematografiei și a producției de film şi de a influenţa primii paşii către o agendă solidă şi coerentă de programe şcolare de educaţie media.

Asociația Victoria Film este partener al evenimentului, prin punerea la dispoziție a sălii Cinema Victoria.

Academia Europeană de Film a fost fondată în 1998 și reunește, în prezent, peste 3.000 de profesioniști din industria filmului european. Organizația are ca principal scop promovarea culturii cinematografice europene, pentru toate tipurile de audiență, inclusiv în rândul publicului foarte tânăr, cum e cazul evenimentului Young Audience Film Day.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu