Închide

Copiii cu vârste între 12 și 15 ani vor putea fi programați să se vaccineze împotriva Covid-19, începând de săptămâna viitoare

ActualitateSănătate by Actual de Cluj - mai 29, 2021 0 122

Medicul Valeriu Gheorghiță, preşedintele Comitetului naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID, a anunțat că platforma de programare pentru vaccin, destinată copiilor cu vârste între 12 și 15 ani, ar putea fi funcțională chiar de luni.

Copiii vor putea fi programați pentru imunizare prin contul părinților.

De menționat că va fi obligatorie prezenţa unuia dintre părinţi sau a tutorelui legal precum şi obţinerea consimţământului informat în vederea vaccinării copiilor.

Măsura vine dup ce Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat autorizarea vaccinului COVID-19, de la compania Pfizer-BioNTech, pentru copiii cu vârstă cuprinsă între 12 şi 15 ani.

„Vom fi pregătiţi să demarăm această etapă de vaccinare chiar de săptămâna viitoare. În momentul în care toate etapele premergătoare acestui demers vor fi deja gata, ceea ce înseamnă semnarea autorizării de către Comisia Europeană, traducerea rezumatului caracteristicilor produsului în limba romană, publicarea pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, ulterior va fi emisă o instrucţiune în acest sens prin care va debuta în mod oficial etapa de vaccinare pentru copiii cu vârstă cuprinsă între 12 şi 15 ani. Pe scurt, aceeaşi infrastructură, aceleaşi centre de vaccinare, atât centre fixe, cabinete de medicină de familie, evenimente de tip maraton de vaccinare, centre de tip drive thru, pot fi accesate atât prin programare cât şi prin prezentare directă. În momentul acesta platforma de programare este în curs de optimizare, sperăm ca luni, pe 31 mai, să fie pregătită pentru a permite deja programarea prin contul părinţilor”, a spus Gheorghiţă sâmbătă într-o conferinţă de presă, potrivit G4Media.

Schema de vaccinare este similară cu a adultului, constând în administrarea a două doze, la interval de 21 de zile.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu