Închide

Concurs aranjat pentru postul de secretar general la Fizeșu Gherlii. S-au dat pedepse cu închisoarea

Actualitate by Actual de Cluj - dec. 23, 2024 1 230

Pedepse grele au aplicat judecătorii de la Gherla vineri, într-un caz de abuz în serviciu. În 2020 a avut loc la primăria din Fizeșu Gherlii un concurs pentru ocuparea postului de secretar general. Unul dintre candidați nu doar că a avut subiectele la îndemână, dar acestea au fost formulate chiar de el, după cum a rezultat din cercetările efectuate.

La nivelul comunei Fizeșu Gherlii era vacant postul de secretar general al unității administrativ teritoriale. La finalul anului 2019 – începutul anului 2020, la nivelul primăriei s-a luat decizia ocupării acestui post.

La concurs s-au înscris trei persoane. Una dintre ele a fost respinsă la selecția dosarelor, iar alta a fost respinsă după ce nu s-a prezentat la proba finală, de interviu, arată gherlainfo.ro.

Judecătorii de la Gherla au dat vineri, 20 decembrie, verdictul în acest caz. Doi membri ai comisiei de concurs au primit câte 4 ani de închisoare, doi membri au comisiei au primit 3 ani, respectiv 2 ani și 8 luni de închisoare, cu suspendare iar un candidat a primit 6 ani de închisoare.
Sentința poate fi atacată în termen de 10 zile de la comunicare. Vineri, trei dintre inculpați au atacat prin apel sentința judecătorească.

Un comentariu

  1. Vă felicit pentru știre.
    Eu nu am fost respins pentru că nu am participat la interviu. Eu am fost mințit de primarul comunei cu data susținerii interviului. La afișarea rezultaului probei scrise s-a anunțat că interviul va avea loc la o data ulterioară, nu cum a fost stabilit inițial.
    Pentru ca ”aleasa primarului” (cum se stipulează și în rechizitoriu) să fie câștigătoare nu m-a anunțat, așa cum se prevede în actele normative.
    Nu știu dacă s-au făcut demersurile necesare, dar primarul comunei Fizeșu Gherlii trebuie să răspundă penal pentru declarația mincioasă cu ocazia audierii.

Scrie un comentariu