Închide

Concurență record la o specializare din cea mai mare universitate din țară, 26 pe un loc

EducaţieTop News by Mihai Prodan - iul. 30, 2018 0 3125

Concurență record în acest an la cea mai mare universitate din țară după numărul de studenți, UBB Cluj – iar o specializare devine cea mai căutată pentru prima dată.

În total la universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca numărul candidaților ajunge la aproape 19.000 până azi, anunță universitatea – cât un oraș de talia Huedinului, plus comunele din jur.
Cea mai căutată specializare a fost în acest an cea de Media digitală din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, unde concurenţa a fost de nu mai puțin de 26 de candidaţi pe un loc, un record la universitate în ultimii ani. Concurenţe foarte mari au fost înregistrate și la specializările Contabilitate și informatică de gestiune și Informatică Economică de la FSEGA, Psihologie și Japoneză unde numărul candidaților a fost în medie de zece pe un loc. UBB e cea mai mare universitate din țară după numărul de studenți pe care îi școlarizează iar în acest an a scos la concurs 8.300 de locuri bugetate și 18.000 de locuri cu taxă la nivel de licență și master.

E prima dată cel puțin în ultimii șase ani când o specializare reușește să atragă un atât de mare număr de candidați pe un loc, spune purtătorul de cuvânt al universității, Laura Irimieș, pentru actualdecluj.ro. O explicație e și faptul că această specializare e, spun reprezentanții FSPAC pe site-ul oficial, prima de gen din România, din 2016.

Am vorbit cu prorectorul Anna Soos, responsabil de admitere, și explică de unde această concurență care, spune ea, nu a mai fost înregistrată niciodată la această universitate: mai întâi, că fiind o specializare nouă numărul de locuri scoase la concurs a fost de 11 – chiar și așa, numărul candidaților a ajuns, deci, la aproape 300. Apoi, pentru că acești aproape 300 de candidați au optat pentru mai multe specializări, prima fiind media digitală, a doua fiind jurnalismul sau altele și au fost repartizați la specializări în ordinea mediei și a preferinței.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.