Închide

Concertul test de la Cluj programat în înterior în sala Operei Române ar putea fi organizat cu peste 250 de participanți, toți vaccinați. Sala de spectacole are o capacitate de peste 900 de locuri

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - mai 06, 2021 0 350

Primarul Emil Boc a anunțat că, cel mai probabil, condiția intrării la specatacolul test care se va organzia în luna mai la Cluj va fi ca participanții să fie vaccinați cu ambele doze de vaccin. Concertul va avea loc la Opera Română-Teatrul Național din Cluj. Sala de spectacole are o capacitate de 900 de locuri, însă deocamdată nu s-a stabilit dacă concertul va fi organziat cu numărul maxim de spectatori pe care îl permite aceasta sau se vor aplica reguli de distanțare socială,  a mai spus Boc.

„La Cluj există încă un entuziasm pentru vaccinare și vrem să îl menținem. Acest spectacol-pilot este încă un argument în plus pentru a-i îndemna pe oameni să se vaccineze și din perspectiva reluării unor evenimente de mai mare amploare în această vară cum ar fi Untold, Jazz in the Park, TIFF sau Electric Castle. Pentru concertul din luna mai, din discuțiile pe care le-am purtat cu premierul și cu Ministrul Culturii, în aceste zile se vor anunța condițiile din partea Ministerului Culturii, iar noi le vom implementa. Opera Română din Cluj are o conducere foarte bună și o elită de profesioniști. Cel mai probabil condiția intrării la spectacol va fi legată de vaccinare în primul rând, respectiv să fii vaccinat cu ambele doze și să prezinți dovada care să ateste acest lucru. Condițiile legate de purtarea sau nepurtarea măștii, respectiv de distanțare, urmează să fie anunțate în această săptămână. Încă nu s-a decis numărul persoanelor care vor avea acces la concert”, a spus Emil Boc în cadrul unei intervenții la Napoca FM.

Sala de spectacole de la Teatrul Național – Opera Română din Cluj-Napoca are o capacitate de peste 900 de locuri.

Concertul test din interior făcut în martie la Barcelona în urma căruia nu s-a îmbolnăvit nicio persoană s-a făcut cu 5000 de oameni.

Citat de Clujulcultural.ro, directorul Operei din Cluj, Florin Estefan, a arătat că instituția din Cluj este într-un program pilot alături de Opera Națională și Teatrul Național din București și Ministerul Culturii prin care se intenționează organziarea unor evenimente pilot în interior, în sălile de spectacole, începând cu doua jumătate a lunii mai.

Primarul Emil Boc a estimat că respectivul concert din Cluj ar putea avea loc în 20 mai.

Pentru concertul din Cluj, Estefan spune că probabil vor putea participa circa 250 de persoane, însă că toți cei care vor participa vor trebui să facă dovada că s-au vaccinat.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu