Concert de excepție pentru deschiderea stagiunii Filarmonicii Transilvania din Cluj, vineri, primul în noua sală Heritage
Cultură by Actual de Cluj - sept. 30, 2025 0 39
Concert de excepție pentru deschiderea stagiunii Filarmonicii Transilvania din Cluj, care își mută sediul în sala Heritage a Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima”.
Stagiunea, una aniversară căci Filarmonica împlinește 70 de ani de la înființare, se deschide vineri 3 octombrie cu un concert de excepție la ora 19. Este un concert extraordinar al Corului și Orchestrei Filarmonicii de Stat ”Transilvania”, la pupitrul dirijoral aflându-se ambii dirijori ai Filarmonicii clujene,
Lawrence Foster – dirijor emerit, și Cristian Mandeal, dirijor principal. Dirijorul corului este Cornel Groza.
Pe scena noii săli Héritage a ANMGD vor urca și soliștii Anita Hartig – soprană, Cristina Damian – mezzosoprană, Marius Vlad Budoiu – tenor și
Mihai Damian – bariton. Concertul este realizat în colaborare cu Academia Națională de Muzică ”Gheorghe Dima”.
Să precizăm la ceas aniversar că la 70 de ani de la înființare, o viață de om, filarmonica Transilvania din Cluj nu are nici acum un sediu propriu, închiriind sala Colegiului Academic de la universitatea ”Babeș-B0lyai” iar, o dată cu acest concert, sala Heritage a Academiei de Muzică, pe sume substanțiale (aici detalii)
Filarmonica „Transilvania” din Cluj-Napoca a fost înființată oficial în toamna anului 1955, printr-un decret al Consiliului de Miniștri, sub numele de ”Filarmonica de Stat Cluj”. În momentul fondării avea două formații: orchestra simfonică mare, cu 75 de muzicieni, și un ansamblu de muzică tradițională cu 20 de membri. Primul concert a avut loc pe 4 decembrie 1955, dirijat de Antonin Ciolan, într-un program ambițios ce includea lucrări de Wagner, Toduţă, Rachmaninoff și Beethoven. De-a lungul anilor instituția s-a extins sub aspect organizatoric și artistic: în 1965 a apărut festivalul anual ”Toamna Muzicală Clujeană”, probabil cel mai vechi festival din România; în 1966 s-a înființat Orchestra de Cameră; în 1972 a fost creat Corul Filarmonicii, condus inițial de Dorin Pop.
Programul concertului de joi:
Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Lawrence Foster dirijor
Cristian Mandeal dirijor
Gabriel Croitoru vioară
Anita Hartig soprană
Cristina Damian mezzosoprană
Marius Vlad Budoiu tenor
Mihai Damian bariton
Cornel Groza dirijorul corului
George Enescu
Rapsodia română nr. 1, în La major, op. 11
Max Bruch
Concertul pentru vioară nr. 1, în sol minor, op. 26
Ludwig van Beethoven
Simfonia nr. 9, în re minor, op. 125
Despre lucrări
George Enescu – Rapsodia română nr. 1, în La major, op. 11
Puține lucrări muzicale românești au dobândit o notorietate universală comparabilă cu Rapsodia română nr. 1, compusă de George Enescu în august 1901, la vârsta de 20 de ani. Prezentată în premieră absolută la Ateneul Român, la 23 februarie 1903, sub bagheta compozitorului, lucrarea a devenit rapid cartea de vizită a muzicii simfonice românești pe marile scene internaționale.
Enescu a reunit în această partitură 14 teme folclorice, din mediul urban și rural (hore, sârbe, doine, cântece de petrecere), păstrându-le autenticitatea și în același timp transfigurându-le prin rafinamentul unei orchestrații clasice. În această sinteză, el a preluat tradiția romantică a rapsodiei, gen cultivat în secolul al XIX-lea de Liszt sau Brahms, dar a imprimat totodată și un accent identitar puternic, ridicând melosul românesc la rang de limbaj simfonic universal.
Max Bruch – Concertul pentru vioară nr. 1, în sol minor
Finalizat într-o primă versiune în 1866 și revizuit în colaborare cu marele violonist Joseph Joachim, Concertul pentru vioară nr. 1 în sol minor a fost prezentat în forma sa definitivă la Bremen, în 1868. Bruch, care se afirma atunci ca dirijor și compozitor romantic, a reușit să îmbine virtuozitatea cântului solistic cu o orchestrație viguroasă, creând una dintre cele mai longevive și iubite partituri din repertoriul concertant. De la David Oistrakh până la Anne-Sophie Mutter sau violoniștii generațiilor recente, concertul a rămas o creație „de rezistență”, cerută constant pe scenele lumii pentru bogata și seducătoarea sa frumusețe.
Ludwig van Beethoven – Simfonia nr. 9, în re minor, op. 125
De la premiera sa vieneză din 7 mai 1824, la Kärntnertortheater, sub bagheta lui Beethoven deja cufundat în tăcerea surdității, Simfonia nr. 9 s-a impus ca un moment unic în istoria muzicii. Ecoul acelei seri a modelat canonul repertorial și a hrănit de atunci imaginarul cultural european, transformând lucrarea într-un veritabil manifest al umanității.
Forța Simfoniei a depășit însă demult sfera estetică, devenind un simbol politic și cultural. A fost cântată ca gest de reconciliere în Germania postbelică de către Wilhelm Furtwängler, iar în 1989 Leonard Bernstein a înlocuit cuvântul Freude („bucurie”) cu Freiheit („libertate”), celebrând căderea Zidului Berlinului. Astăzi, „Oda bucuriei” este consacrată drept imn oficial al Uniunii Europene, expresia unei speranțe comune și a unei identități colective.
De-a lungul timpului, mari dirijori – Wagner, Furtwängler, Karajan, Celibidache și mulți alții – au oferit interpretări de referință, fiecare scoțând la lumină altă dimensiune: monumentală, spirituală sau contemplativă. Indiferent de abordare, Simfonia rămâne o experiență totală, un drum care pornește din haosul misterios al începutului abia perceptibil și culminează în triumful vocilor unite în „Oda bucuriei”. (sursă text Oana Bălan-Budoiu)
