Închide

Comuna în care 2024 aduce cele mai mari proiecte de investiții din Cluj / Buget de 220 de milioane de lei / Chiar dacă nu gestionează proiectele metroului, centurii si spitalului regional, Primăria Florești are ambiții să realizeze două grădinițe, o școală și alte investiții

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - ian. 16, 2024 0 367

Proiectul de buget al comunei Florești s-a publicat și este în proces de dezbatere publică în perioada 15 ianuarie – 30 ianuarie 2024, ora 16.00, perioadă în care se pot transmite observații și propuneri Primăriei. 
Potrivit proiectului, bugetul Floreștiului pe 2024 însumează aproape 220 de milioane lei. Bugetul este cu 42% mai mare decât bugetul pe 2023 care a fost de 154 milioane de lei. La finalul anului trecut, circa 44 de milioane lei au rămas necheltuiți în bugetul anului 2023 iar suma (excedentul bugetar din anii 2016-2023) a fost alocat în bugetul aferent anului 2024.

Proiectele de investiții ale comunei reprezintă, financiar, 58% din buget, adică 126 milioane de lei pentru secțiunea de dezvoltare.

În ceea ce privește alocările pentru funcționare, acestea sunt cu aproape 50 de milioane de lei mai mari decât în anul precedent când suma a fost 78 milioane ei. Totodată, ponderea din buget a fondurilor europene s-a dublat comparativ cu 2023.

Anul acesta, în comuna Florești urmează să demareze, cu șantiere, marile proiecte de infrastructură ale Clujului – metroul, centura metropolitană și Spitalul Regional de Urgență.

Comuna Florești este parte la proiecte, însă ele sunt gestionate de Primăria Cluj, respectiv de ministerul Sănătății.

În cazul metroului și centurii, există sume prevăzute în bugetul de dezvoltare al Floreștiului, asumate în cadrul protocolului încheiat cu Primăria Cluj de administrație, pentru susținerea studiile aferente.

La capitolul investiții, în proiectul de buget pe 2024, există sume prevăzute pentru proiectele de infrastructură, un nou parc, dar și proiecte educaționale.

“Avem o creștere de 128% comparativ cu bugetul din 2020. Acest succes este rezultatul muncii susținute, consecvente și serioase a administrației din Florești, care a atras aproximativ 60 milioane lei (12 milioane euro) fonduri nerambursabile și a gestionat eficient colectarea taxelor și impozitelor. Bugetul de investiții de anul acesta include 110 proiecte gândite strategic, pe termen lung”, a arătat primarul Bogdan Pivariu.

Proiecte din buget care urmează să fie gata în 2023
– Cel mai mare parc sportiv din Florești
– Investiția în proiectul Terra
– Modernizarea de străzi și utilități
– Grădiniță nouă în Tăuti
– Grădinița nouă pe str. Urușagului
– Grădiniță nouă pe str. Abatorului
– Extinderea și crearea unui corp nou la liceul Dumitru Tăuțan
– proiecte pe infrastructură pentru noi trotuare, asfaltare, canalizare, utilități etc.

În buget sunt prinse fonduri pentru proiectul noii școli dorite în Florești pentru care în 2023 urmează să fie demarată licitația.

Propunerea de buget poate fi consultată în linkul de mai jos:

Proiect Buget 2024

Etapa consultării publice are loc în perioada 15 ianuarie – 30 ianuarie 2024, ora 16.00. Persoanele interesate pot trimite sesizările, observaţiile, punctele de vedere la adresa de email: raluca.doja@floresticluj.ro sau pot înregistra adrese scrise la Primăria Comunei Floreşti, str. Avram Iancu nr. 170, în atenţia Direcţiei Economice.


Nici un comentariu

Scrie un comentariu