Închide

Companie de teatru din Japonia pune în scenă spectacol la Cluj

Cultură by Actual de Cluj - mai 08, 2018 0 526

O companie de teatru din Japonia pune în scenă spectacol la Cluj, la Teatrul Maghiar.

Reprezentațiile sunt programate în 12 și 13 iunie în Sala Studio, se joacă în limba japoneză, cu supratitrare în limba română, și sunt puse în scenă de Theater Office Natori din Tokio. Spectacolul „Elefantul” de Minoru Betsuyaku, pus în scenă de Takashi Manabe, spune povestea unei victime a bombei atomice, un om care are nevoia stranie de a le arăta oamenilor de pe stradă cicatricea sa cheloidă de pe spate. În acest fel, el câştigă simpatia şi atenția celor din jur. Nepotul său încearcă să-l împiedice şi îi explică că oamenii nu-i iubesc, nu-i urăsc şi nici măcar nu îi resping pe cei care au fost victime ale bombei atomice. Oamenii sunt pur şi simplu discreţi şi înţelegători, iar victimele bombei nucleare trebuie să fie tari şi să-și suporte durerea în tăcere. „Din sentimentele contrastante ale celor două personaje răzbate înstrăinarea lumii în care trăim şi, prin extensie, angoasa existenţială căreia omenirea trebuie să-i facă faţă”, arată prezentarea spectacolului.

Minoru Betsuyaku se numără printre autorii de prim rang ai teatrului japonez contemporan. Influenţat de scriitori precum Samuel Beckett sau Franz Kafka, piesa sa absurdă, Elefantul (1962), a fost primită cu un interes deosebit. Autorul se adresează publicului prin intermediul limbajului folosit de cei din stratul inferior al clasei de mijloc și dezvoltă situaţii absurde, care apar în viaţa de zi cu zi. Este cunoscut ca fiind scriitorul cel mai prolific al vremii; a scris peste 130 de piese, dar şi poveşti pentru copii, eseuri sau scrieri critice.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu