Închide

Companie aeriană nouă pe piața de la Cluj. Are zboruri tot spre Istanbul

ActualitateEconomieTop News by Actual de Cluj - apr. 28, 2016 1 740

O nouă companie aeriană intră pe piața de la Cluj, anunță reprezentanții Aeroportului Internațional Cluj-Napoca. Compania aeriană Pegasus Airlines va opera ncepând cu 2 iunie, zboruri regulate pe destinația Istanbul (Turcia), cu o frecvență de 3 zboruri pe săptămână. În urmă cu doar câteva zile, compania aeriană de stat anunța că intră cu o nouă destinație pe aeroportul de la Cluj – tot Istanbul. Începând cu 1 iunie, TAROM va demara zborul Iași-Cluj-Napoca-Istanbul cu o frecvență de două zboruri pe săptămână.

Vezi și:

Zbor spre Istanbul, de la Cluj

Zborurile anunțate de operatorul aerian Pegasus Airlines pentru destinația Istanbul vor fi operate de pe cel de-al doilea aeroport al marelui oraș, Aeroportul Internațional Sabiha Gokcen.

Programul anunțat de Aeroportul din Cluj pentru ruta Cluj-Istanbul:

pegasus istanbul

Deocamdată pe site-ul oficial al companiei turce nu există opțiuni de rezervări cu plecare/ destinație Cluj.

Compania aeriană Pegasus Airlines este lider pe piața aeriană low-cost din Turcia cu o rețea totală de 103 destinații din 40 de țări. Baza de operațiuni a operatorului aerian turc, Aeroportul Internațional Sabiha Gokcen, a înregistrat în 2015 peste 28 de milioane de pasageri.

De pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj  vor fi operate în 2016 zboruri regulate de pasageri ale șapte companii aeriene: Tarom, Lufthansa, Wizz Air , LOT Polish Airlines, Blue Air, Vueling și Pegasus Airlines. Compania Ryanair e încă așteptată de clienții de la Cluj.

Un comentariu

Scrie un comentariu