Închide

Cod portocaliu de furtuni la Cluj

ActualitateTop News by Actual de Cluj - aug. 30, 2022 0 144

Clujul se află sub avertizare cod portocaliu și galben de furtuni, astăzi.

Jumătatea de vest a Clujului  e sub avertizare cod portocaliu de furtuni, azi – iar cealaltă jumătate, sub cod galben. Meteorologii avertizează că de azi la ora 10 până mâine la aceeași oră în mai multe județe, între care și Clujul, se vor înregistra furtuni cu ploi abundente, vijelii și grindină. Astfel, în cea mai mare parte a Transilvaniei, Olteniei, local la munte, în Moldova și în nord-vestul Munteniei vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 60 de litri pe metrul pătrat, și pe arii restrânse de 80 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină.

În județele care se află sub avertizare cod galben vor fi înregistrate perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 40 l/mp, iar izolat vor fi vijelii și grindină.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu