Închide

Cod galben de inundații pe Someș în weekend, avertizează hidrologii

ActualitateTop News by Actual de Cluj - apr. 01, 2023 0 179

Cod galben de inundații pe Someș în weekend, avertizează hidrologii.

Institutul Național de Hidrologie a emis ieri o avertizare cod galben de inundații valabilă 72 de ore pentru mai multe râuri din țară, inclusiv Someșul în Cluj.

Potrivit INHGA, până în 3 aprilie la ora 12 e instituită o avertizare cod galben pe râuri din bazinele hidrografice Tur în judeţul Satu Mare, Crasna în judeţele Sălaj şi Satu Mare, Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele Alba şi Cluj), Bega (judeţul Timiş) şi Timiş (judeţele Caraş Severin şi Timiş).

Din această dimineață la ora 6 și până în 3 aprilie la ora 12 e valabil același cod de inundații pe unele râuri din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele Bihor şi Cluj), Someş (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Mureş (judeţele Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş Severin) şi râurile mici din Dobrogea (judeţele Tulcea şi Constanţa). ”Fenomenele vizate constau în scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate. Recomandăm respectarea măsurilor dispuse de autorităţile de la nivel naţional, judeţean sau local cu responsabilităţi ȋn gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii”, arată INHGA.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare