Închide

Cod galben de inundații pe cele două Someșuri în amonte de Cluj-Napoca, sunt așteptate depășiri ale cotelor de apărare

Actualitate by Actual de Cluj - mai 29, 2025 0 181

Cod galben de inundații pe cele două Someșuri în amonte de Cluj-Napoca, avertizează hidrologii.

Sunt așteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare, a doua cotă în ordinea gravității după cotele de atenție.

Bazinele hidrografice afectate sunt Someş, Mureş, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret şi Prut iar viiturile sunt așteptate de azi la amiază până în 31 mai la ora 12.

În acest interval pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni – amonte confluenţă cu râul Arieş (judeţele: Harghita, Mureş şi Bistriţa Năsăud), Târnava (judeţele: Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba), Olt – bazin amonte S.H. Sebeş Olt şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Argeș – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeș, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Târgovişte şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Târgovişte – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Buzău (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău, Prahova şi Brăila), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Siret – pe sectorul aval confluenţă cu râul Trotuş (judeţele: Vrancea şi Galaţi), Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi) sunt așteptate scurgeri importante de pe versanți.

Alte bazine hidrografice sunt sub avertizare cod portocaliu sau chiar roșu.

Cotele de apărare în raport cu inundațiile reprezintă niveluri prestabilite ale apei unui râu sau fluviu, folosite ca indicatori de risc pentru autorități în gestionarea situațiilor de inundație. Ele sunt stabilite în funcție de altitudinea și configurația reliefului în zona respectivă și sunt esențiale pentru monitorizarea și luarea de măsuri în caz de pericol.

Există, în general, trei cote principale:

Cota de atenție – nivelul la care autoritățile sunt alertate să urmărească evoluția apei cu atenție. Nu există pericol imediat, dar este un semnal de monitorizare activă.

Cota de inundație – nivelul la care apa începe să iasă din albie, existând riscul de inundații locale. În acest punct, se pot lua primele măsuri de intervenție.

Cota de pericol – nivelul critic, la care inundațiile sunt iminente sau deja produse, iar pericolul pentru populație, bunuri și infrastructură este major. Se activează planurile de urgență. Aceste cote pot varia de la un sector de râu la altul, în funcție de topografia zonei și de istoricul hidrologic.

Râul Someș cu lungimea de 376 km, drenează un bazin hidrografic cu o suprafaţă de 15.740 km pătrați, adunând apele unui număr de 403 cursuri de apă cadastrate. Someşul Mic având lungimea de 178 km și o suprafață a bazinului de 3.773 km pătrați se formează din două pâraie de munte: Someşul Cald şi Someşul Rece, care se unesc la poalele estice ale Munţilor Gilău, la comuna Someşul Rece. Având în vedere dimensiunile mari ale Someşului Cald, acesta se consideră ca izvor al Someşului Mic. Cel mai mare afluent al Someşului Mic, ca mărime de bazin, este Fizeşul.
Someşul Cald (S = 526 km2 ; L = 66,5 km) izvorăşte de sub vârful Piatra Arsă 1.550 m, din masivul central al Bihariei – Vlădeasa. Cel mai mare afluent al său este Belişul. Someşul Rece (S = 331 km2 ; L = 45,6 km), drenează prin afluenţii săi pe partea centrală a Munţilor Gilăului, avându-şi obârşia în apropierea Muntelui Mare (de sub vf. Runcului – 1.609 m). Cel mai mare afluent al său este Răcătău.

Mai jos harta:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare