Închide

CNN: România, destinație de vizitat în 2016, alături de Palau, Gabon și Patagonia; de ce merită vizitat Clujul

Actualitate by Actual de Cluj - dec. 29, 2015 0 391

Clujul e lăudat de CNN, merită vizitat – dar nu pentru ceea ce ați crede.
CNN face un top al țărilor care merită vizitate în acest an. Topul numără 16 țări, între care și România – mai exact Transilvania: Mongolia, Papua Noua Guinee, Islanda Groenlanda și Norvegia, Madagascar, Iran, Taiwan, India, Uganda, Georgia, Parcul Național Cascadele din Nord din SUA, Patagonia, Palau, Georgia de Sud și Antarctica, Honduras, Gabon și, în fine, România. Despre aceasta din urmă, autoarea Anisha Shah, jurnalist freelance, spune că e puțin cunoscut că în România se află Delta Dunării. În afară de aceasta, articolul atinge peisajele din Transilvania, castelul Bran – legat, bineînțeles, de romanul Dracula, și Cluj-Napoca, unde merită să … vizitați galerii de artă, căci orașul e o scenă de artă ce va ajunge faimoasă în viitor, consideră autoarea.

Trebuie spus însă că lipsa de spații expoziționale e o problemă stringentă a artiștilor din Cluj-Napoca, de care se plâng de fiecare dată când au ocazia. Câteva galerii de mici dimensiuni în centrul orașului, câteva grupate alături de ateliere în Fabrica de Pensule – și cam atât. Când e vorba de expoziții de mari dimensiuni e folosită sala Expo Transilvania, cum e cazul tradiționalei-deja gale de absolvire a studenților Universității de Arte și Design.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags