Închide

CNAIR a suspendat licitația pentru lotul cu Tunelul Meseș al Autostrăzii Transilvania/ Soarta contractului de aproape un miliard de euro se decide la CAB care a stabilit primul termen la contestația Strabag pe 5 august

Economie by Actual de Cluj - aug. 02, 2022 0 357

Compania de Drumuri a suspendat licitația pentru proiectarea și execuția lotului Poarta Sălajului – Nușfalău, tronson cu o lungime de 41 de kilometri pe traseul Autostrăzii Transilvania care include și Tunelul Meseș (3 km). Suspendarea procedurii de achiziție este cauzată de contestația austriecilor de la Strabag pe care au depus-o la sfârșitul lunii la Curtea de Apel București, primul termen de judecată fiind stabilit pentru 5 august.

La sfârșitul lunii mai, după un an și jumătate de la lansarea licitației, CNAIR a reușit să desemneze șase constructori care au rămas în cursa pentru contractul de 4,4 miliarde lei, dar Astaldi a contestat la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) candidatura Strabag, constructor unde oligarhul rus Oleg Deripaska a avut acțiuni (n.r a renunțat la acțiuni în primăvară). CNSC a admis parțial contestația italienilor de la Astaldi, dar pe 28 iulie, Strabag a depus apel la decizia CNSC, iar Curtea de Apel a stabilit primul termen pe 5 august, arată economedia.ro.

 

Pe sectorul de autostradă licitat, urmează să fie construite:
– Tunelul Meseș (cu două galerii ) în lungime de 2,89 km și cu 2 benzi de circulație pe sens,
– 65 de viaducte, poduri și pasaje.
Valoarea estimată a contractului este de 3,926 miliarde de lei (fără TVA) și este finanțat prin fonduri europene nerambursabile (POT).”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare