Închide

Clujul, în competiție cu Iași și Craiova pentru construcția Spitalului Regional de Urgență

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - mai 12, 2016 0 440

Fost Ministru al Fondurilor Europene și ulterior al Finanțelor,  Eugen Teodorovici a anunțat la Cluj că administrația județeană nu ar mai trebui să aștepte decizii de la București, pentru a demara proiectul Spitalului Regional de Urgență:

„Banii există. Administrația județeană trebuie să se grăbească, să-și pună la punct documentația tehnică și să dea drumul la procedura de accesare a finanțării. Dacă se vor grăbi, sunt foarte mari șansele ca finanțarea să ajungă mai întâi la Cluj”, a arătat Teodorovici.

El a explicat că până în prezent, nici un Guvern nu a alocat finanțări pentru spitalele de urgență prevăzute a se construi în cele mai importante orașe din țară din pricina complexității investițiilor. A mai adăugat, de asemenea, că nici Comisia Europeană nu a dorit inițial să aloce fonduri pentru astfel de investiții: „Când Guvernul Ponta era în exercițiu, ne-a fost foarte greu să convingem că este important să obținem sprijin pentru construcția acestor spitale regionale, având în vedere că, de regulă, Comisia Europeană nu acordă finanțări pentru infrastructură medicală. Cu foarte mare greutate am obținut finanarea pentru trei dintre aceste spitale: Cluj, Iași și Craiova. Însă, trebuie să se știe că cei care vor veni primii cu documentația, care dispun și de locație, au întietatate. Până la urmă, e tot o competiție și aceasta”.

Candidatul PSD pentru funcția de preșdinte al Consiliului Județean, deputatul Cornel Itu, a precizat că investiția în Spitalul Regional de urgență va reprezenta o prioritate în mandatul său, dacă va câștiga alegerile: „Avem argumente puternice de partea noastră. Clujul este un pol regional de creștere și reprezintă cel mai important centru medical din Transilvania. Spitalul regional de urgență va sprijini și performanța medicală, dar totodată va oferi și servicii medicale de calitate, atât clujenilor, cât și cetățenilor din întreaga regiune”.  Itu a mai adăugat că administrația județeană a făcut pași importanți pentru demararea acestui proiect, preluând terenul de la Unitatea Militară din Florești. Tot ce trebuie făcut este să fie reactualizată documentația tehnică, astfel încât investiția să poată fi demarată.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare