Clujul a devenit prea scump pentru propriii locuitori”. PSD atacă administrația PNL și promite „o alternativă pentru oameni”/Lider din Cluj: “Dezvoltarea s-a văzut mai mult pe TikTok decât în viața oamenilor”
ActualitatePolitica by Actual de Cluj - mai 17, 2026 0 7
Liderii PSD Cluj lansează un nou atac la adresa administrației locale conduse de PNL, susținând că dezvoltarea Clujului „a pierdut legătura cu realitatea”, iar tot mai mulți clujeni nu își mai permit să trăiască în oraș.
Într-un mesaj transmis după alegerile interne din organizația municipală, social-democrații afirmă că problemele reale ale orașului sunt prețurile tot mai mari la locuințe, traficul sufocant și costul ridicat al vieții pentru familii și seniori.
„O comunitate eșuează în momentul în care familiile ajung să se întrebe dacă își mai permit să trăiască acolo”, transmit reprezentanții PSD Cluj, care acuză că dezvoltarea orașului a fost „măsurată prea mult în randări și campanii de PR”.
Social-democrații spun că, după „ani de proiecte care dau bine doar pe hârtie, marcă înregistrată PNL”, Clujul are nevoie de „o administrație pentru oameni”, axată pe servicii publice funcționale, școli apropiate de cartiere și reducerea inegalităților dintre comunități.
Mesajul vine în contextul reorganizării interne a PSD Cluj și al alegerii unei noi echipe la conducerea organizației municipale. Liderii partidului, printre care Alexandru Cordoș, consiliet județean, susțin că în ultimele luni au avut întâlniri în comunitățile din județ și au construit echipe formate din profesioniști, tineri și oameni implicați în viața locală.
PSD Cluj-Napoca își propune să devină, potrivit mesajului transmis, „vocea unei generații de clujeni” care își dorește „bunăstare reală, demnitate socială și șanse egale pentru fiecare familie”.
Social-democrații afirmă că pregătesc „alternativa administrativă” pentru viitorul Clujului, una care să transforme dezvoltarea economică în creșterea calității vieții și să pună comunitatea „înaintea imaginii”.
