Închide

Clujenii vor avea obligația să poarte măști de protecție pe o rază de o sută de metri în jurul școlilor. De când devine obligatoriu și care e amenda

SănătateTop News by Actual de Cluj - oct. 05, 2020 0 264

Clujenii vor avea obligația să poarte măști de protecție pe o rază de o sută de metri în jurul școlilor.

Decizia a luat-o azi Comitetul Județean pentru Situații de Urgență după ce a constatat creșterea numărului de infectări cu noul coronavirus în școli.

Decizia vine la propunerea Direcției de Sănătate Publică, înregistrată azi și va fi implementată din 7 octombrie, de dimineața la ora 7. Sunt obligate să poarte măști de protecție toate persoanele cu vârsta de peste cinci ani pe o rază de o sută de metri în jurul unităților de învățământ preuniversitar din județul Cluj. Nerespectarea acestei obligații atrage amenzi contravenționale între 500 și 2.500 de lei.
CJSU a luat decizia azi în unanimitate, cu 44 de voturi ”pentru” din 44 de membri prezenți. ”Sperăm să limiteze răspândirea virusului”, spune președintele CJSU, prefectul Mircea Abrudean. ”Am considerat, din analizele pe care le avem, că zonele din proximitatea unităților de învățământ preuniversitar constituie chiar anumite focare în anumite situații. Părinții, bunicii, aparținătorii, se îngrămădesc în aceste zone pentru a-și vedea copiii cum se duc în clase și la fel când îi așteaptă, fără a purta neapărat măști”.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare