Clujenii susțin înființarea de arii protejate de-a lungul Someșului, între Florești și Cluj – arată Someș Delivery
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - mai 30, 2022 0 344
Înființarea unor arii protejate de-a lungul Someșului între Florești și Cluj sau de renaturalizare pe brațul mort al Someșului pe segmentul Cluj-Apahida, dar și pe alte segmente identificare de ecologi, ar fi și un act de echitate față de clujeni și ar fi justificată și de importanța crescândă a protejării biodiversității urbane, arată organizațiile implicate în inițiativa Someș Delivery. Dezideratele s-au conturat în urma unui studiu realizat de o echipă de cercetărori, a cărui principal autor este ecologul Tibor Hartel de la Universitatea Babeș-Bolyai. Cercetarea investighează preferințele clujenilor legate de Someș, iar rezultatele sale vor fi prezentate în cadrul acestei ediții Someș Delivery din 4 iunie.
„Un chestionar online despre Someș, la care au răspuns 750 de clujeni, arată că rezidenții clujeni din mai multe localități vor ca autoritățile locale din zona metropolitană să valorifice Someșul pentru potențialul natural și de loisir, nu pentru potențialul imobiliar ori economic. De aceea, e important ca în jurul Someșului la nivel metropolitan să fie păstrată o zonă verde cât mai lată atât în zona industrială a nordului municipiului, dar și în Apahida și Florești pentru spații verzi și un culoar verde-albastru. Pe baza preferințelor exprimate de clujenii chestionați, se poate constata că spațiile verzi și naturale cresc atractivitatea peisajului. Gunoaiele și construcțiile de tip parc industrial scad dramatic aprecierea Someșului de către populație. De aceea, noile PUG-uri pentru Cluj, zona industrială, pentru Apahida și Florești, ar trebui să valorifice culoarului Someșului pentru potențialul natural și de loisir, nu pentru activități economice, ceea ce înseamnă că expansiunea imobiliară sau industrială trebuie echilibrate cu un culoar verde cât mai larg în preajma râului”, arată organizațiile implicate în Someș Delivery.
În contextul lansării licitației din luna iunie lansată de Primăria Cluj pentru proiectarea unei piste de plimbare și pentru biciclete pe malul Someșului la nivel metropolitan (Gilău-Florești-Cluj-Apahida), o altă concluzie importantă rezulată în urma studiului arată că persoanele care vizitează Someșul au nevoie de o gamă diversă de tipuri de peisaje, de la cele mai puternic modificate, cu diguri betonate, până la peisajele naturale, sălbatice.
„Cercetarea noastră arată că persoanele care vizitează Someșul au exprimat o preferință pentru peisaje mai amenajate, și pentru peisaje naturale, sălbatice de-a lungul Someșului. Ținând cont de rolul extraordinar de mare pe care o să îl aibă peisajele cu valori naturale și ecosistemice ridicate pentru societate, dar și ca refugii pentru specii rare, este foarte important și urgent ca aceste tronsoane cu elemente sălbatice să fie identificate și protejate ca arii naturale periurbane. A ajunge rapid și ușor la râu este important pentru că rezultatele arată că multe persoane parcurg distanțe considerabile de la locuință până la o zonă naturală accesibilă a Someșului”, spune Tibor Hartel, ecolog UBB, autor principal al studiului
„Un alt aspect care merită subliniat e că vizitatorii Someșului arată o preferință semnificativ mai mare pentru amenajarea spațiilor verzi pentru activități prietenoase cu natura decât amenajările pentru distracție și agrement. Apoi, chiar dacă oamenii vin la Someș în proporție covârșitoare pe jos, norul de cuvinte arată că în viitor își doresc să viziteze și cu bicicleta, mai ales dacă sunt amenajate mai multe porțiuni pentru pedalat. Eu nu văd doar pentru loisir astfel de piste, ci efectiv ca alternativă rapidă și sănătoasă la aglomerația din traficul auto, așa cum se întâmplă deja de decenii în alte țări”, spune Adi Dohotaru, autor secundar în această microcercetare și președinte al Asociației Societatea Organizată Sustenabil S.O.S, parte a campaniei SOS Someșul nostru.
Rezultatele chestionarului vor fi prezentate și în cadrul Someș Delivery din Apahida, sâmbătă 4 iunie, de la ora 12. Acesta este realizat în cadrul unui proiect finanțat printr-un grand oferit de un retailer din România.
Program Someș Delivery Apahida
4 iunie 2022
9:00 – 11:00: Pedalează de la Cluj la Someș Delivery Apahida, pe malul Someșului
Plecare din Piața Unirii
11:00 – 18:00: Târg de produse locale
Ponton
11:00 – 20:00: Tură de caiace pe Someș
Agora
11:00 – 12:00: Lansare de carte și dezbatere Bugetarea participativă: între emancipare și deturnare de Adrian Dohotaru
12:00 – 13:00: Prezentare și atelier | Ce vor clujenii să se întâmple la Someș?
14:00 – 15:30: Dezbatere Consiliul Apei 1 | Ținutul Fluturelui Albastru
15:30 – 17:00: Masa bunei vecinătăți
17:00 – 18:30: Dezbatere Consiliul Apei 2 | Calitatea apelor
Zonă ateliere
11:00 – 20:00: Atelier de cioplit linguri pe malul Someșului
11:00 – 18:00: Peisaje – Perspective | Atelier despre tehnologii verzi și soluții sustenabile
11:00 – 13:00 & 16:00 – 18:00 RE:Plastic | Atelier pentru copii despre reciclare și upcycling
Observator
11:00 – 20:00: Expoziție Someșul – o poartă spre Ținutul Fluturelui Albastru
11:00 – 13:00 & 16:00 – 18:00: Tur hidrobiologic pentru descoperirea organismelor din apă
17:00 – 19:00: Tur ghidat | Ziua serelor deschise
Lângă terasa Someș Delivery
11:00 – 20:00: Expoziție light painting | Creativity is contagious
Amenajări, instalații și activități selectate pentru Concursul de proiecte Someș Delivery 2022 | Apahida – O plimbare pe dig, un concurs prin care Someș Delivery aduce an de an la un loc arhitecți, artiști și iubitori de natură cu idei bune mai aproape de Someș și îi ajută să le transforme în realitate: Un alt fel de observator (amenajare) – Neag Mara Diana, Ilinca Macarie, Ziua Serelor deschise (tur ghidat) – Paula Boarță, Bianca Dimitriu, Simona Or-Munteanu, Someșul – o poartă spre Ținutul Fluterului Albastru (expoziție) – Ancsa Szalma, Raluca Borșan, Marius Covașă, Mihai Giurgiu, Juhos Janos, Atelier de cioplit linguri pe malul Someșului – Clubul Cioplitorilor Clujeni.
Intervenții reciclate din edițiile anterioare Someș Delivery: Plasa de schele – instalație realizată în cadrul ediției Someș Delivery 2020 de Oana Filip, Ioana Giurgiu, Radu Stoica, Cristina Tat, Ponton – parte din amenajarea Delta, realizată în cadrul ediției Someș Delivery 2019 de Andrei Pop, Robert Vasiluț, Spiro Koça, Terasa Someș Delivery – parte din amenajarea Someș Pavilion, realizată în cadrul ediției 2016 de echipa Koho’ (Bokor Milán, Ambrus Ákos, Bölöni Botond, Fülöp Csenge), Trecere – accesibilizare realizată de echipa SD cu lemn refolosit din edițiile anterioare.
Edițiile Someș Delivery Florești (2021) | Cluj-Napoca (2021) | Apahida (2022) fac parte din proiectul Someșul – Culoar Verde – Albastru inițiat de Asociațiile MiniMASS (Someș Delivery), Societatea Organizată Sustenabil (SOS Someșul Nostru) și Clujul Sustenabil.
sursă foto: Someș Delivery