Închide

Clujenii, chemați să sprijine copiii cu autism să meargă la grădiniță și la școală

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 24, 2015 0 301

Mara Prună, copil cu sindromul Asperger, va interpreta compoziții muzicale proprii, în cadrul unui spectacol caritabil dedicat copiilor cu autism. Alături de ea, Paula Seling, Grigore Leșe și Ramona Raus îi invită pe clujeni să susțină copiii cu autism din Cluj-Napoca. Artiștii participă la spectacolul caritabil „Te iubesc!”, organizat de Asociația Autism Transilvania (AAT) în 17 octombrie, de la ora 19.00, la sala Auditorium Maximum din Cluj-Napoca. Încasările vor fi folosite de AAT pentru dezvoltarea proiectului „Start de la educație la viață”, prin care 58 de copii cu tulburări din spectrul autist sunt susținuți să meargă la grădiniță sau școală în Cluj-Napoca.

Spectacolul este mesajul transmis de copiii din asociația noastră pentru comunitatea clujeană, care sperăm să îi încurajeze și să îi susțină să se integreze cât mai ușor în sistemul educațional”, a declarat Milena Prună, președintele Asociației Autism Transilvania. Accesul la spectacol se realizează pe bază de bilete, care costă 50 de lei și sunt disponibile la Iulius Mall, online pe eventim.ro și în magazinele partenere. Studenții beneficiază de 30% reducere.

Asociatia Autism Transilvania (AAT) este o organizație non-guvernamentală înființată în august 2006, la inițiativa unor părinți care au copii cu afecțiuni din spectrul autist. Asociația oferă servicii de recuperare a copiilor prin intermediul terapiei cognitiv-comportamentale, logopediei, ergoterapiei, kinetoterapiei și interacțiunii prin muzică și mișcare – soluții individualizate pentru fiecare copil.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu