Clujenii care au donat sânge la caravana BLOOD NETWORK au primit bilete pentru UNTOLD 2026
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 12, 2026 0 14
Caravana mobilă BLOOD NETWORK, campanie organizată de UNTOLD cu sprijinul Kaufland România, a ajuns în 11 și 12 iulie la Cluj-Napoca, unde cei care au donat sânge au fost recompensați cu bilete pentru ediția de anul viitor a festivalului.
Acțiunea s-a desfășurat în parcarea Kaufland Mărăști, de pe strada Fabricii nr. 12, între orele 8:00 și 14:00.
Fiecare donator a primit un bilet de o zi, valabil pentru joi, la UNTOLD 2026, festival care va avea loc în perioada 6-9 august, la Cluj-Napoca. În prima zi sunt programate show-uri susținute de Sting, The Chainsmokers, James Hype, Maddix, Carl Cox, Gramatik și Grasu XXL.
Campania BLOOD NETWORK este realizată cu sprijinul Kaufland România, în parteneriat cu platforma „Și Eu Donez” și cu ajutorul Institutului Național de Transfuzii Sanguine.
Prin această inițiativă, organizatorii își propun să încurajeze donarea de sânge și să contribuie la completarea rezervelor necesare din centrele de transfuzie din România.
