Închide

Clujeanul care și-a omorât copilul de 8 ani a fost arestat preventiv

Actualitate by Actual de Cluj - iul. 30, 2020 0 315

Clujeanul care și-ar fi omorât copilul de doar 8 ani și l-ar fi lăsat pe bancheta din spate a mașinii zile întregi până să fie descoperit a fost arestat preventiv.
Takacs Gyorgy se află încă la Terapie Intensivă, la spitalul județean din Cluj, unde a ajuns, la secția de chirurgie toracică, după ce ar fi încercat să-și ia viața la vederea anchetatorilor care l-au prins marți, după ce au găsit cadavrul copilului său de 8 ani, dat dispărut de duminică, dar deja mort la data anunțării dispariției.
Decizia a fost luată ieri după-masă de instanța Tribunalului Cluj, fără ca în sală să fie prezent inculpatul, aflat în Terapie Intensivă, ci doar procurorul. Judecătorul a decis să admită propunerea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

actualdecluj.ro a cerut motivarea deciziei instanței și revenim cu informații din dosar

Soluția instanței, pe scurt:
Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. În temeiul art. 226 raportat la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e) şi art. 223 alin. 2 C.proc.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului T. G.,

În temeiul art. 230 C.proc.pen., dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul avocatului care a asigurat asistenţa juridică obligatorie a inculpatului, av. P. D. din cadrul Baroului Cluj, în cuantum de 313 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Cluj şi va rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29 iulie 2020, ora 16:45, în lipsa inculpatului şi în prezenţa procurorului.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu