Clujean condamnat la închisoare după ce a intrat pe contul de Facebook al concubinei și i-a modificat datele de acces
Actualitate by Actual de Cluj - dec. 12, 2025 0 131
Un clujean a fost condamnat la închisoare ieri după ce a intrat pe contul de Facebook al concubinei și i-a modificat datele de acces.
Fapta s-a petercut în 15 iulie 2023, sentința a venit ieri; conform procurorilor, căci victima a depus plângere penală, în ziua respectivă inculpatul a accesat, fără drept, contul Facebook al victimei după care a modificat mai multe date ale acestui cont, respectiv numărul de telefon asociat contului și parola de acces la cont, a dezactivat și ulterior a reactivat contul, în felul acesta punând-o pe persoana vătămată în imposibilitatea de a mai putea accesa contul. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și alterarea integrității datelor informatice, astfel că a fost condamnat la un an și șase luni pentru prima infracțiune și nouă luni pentru a doua, cele două pedepse fiind contopite căci infracțiunile au fost comise în concurs, astfel că instanța a aplicat pedeapsa cea mai grea plus o treime din a doua, în total doi ani de închisoare.
Condamnarea a fost dată ieri de Tribunalul Cluj și e atacabilă cu apel.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Raport: la o universitate din Cluj 88 de bani din fiecare leu de finanțare se duc pe salarii. ”Presiune majoră asupra echilibrului instituțional” / ”Dependența tot mai accentuată de finanțările competitive evidențiază o vulnerabilitate sistemică”
apr. 29, 2026 0
-
Boc, prima confruntare deschisă cu contracandidatul său Sabin Sărmaș, în Consiliul Local / Acuzațiile privind un „tun” de 8 milioane lei și favorizarea dezvoltatorilor imobiliari l-au enervat pe primarul Clujului
apr. 29, 2026 0
