Închide

Clujean arestat preventiv ieri și acuzat de violență în familie după ce și-a lovit concubina cu pumnii și a amenințat-o cu cuțitul la gât

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 28, 2025 0 125

Un clujean a fost arestat preventiv ieri și acuzat de violență în familie după ce și-a lovit concubina cu pumnii și a amenințat-o cu cuțitul la gât.

Ieri procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a propus luarea măsurii arestării preventive față de un inculpat cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie, după ce a documentat trei acte materiale, iar judecătorul a admis ieri propunerea de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile faţă de inculpat. În esenţă, în sarcina inculpatului s-a reținut căla intervale de timp diferite, în timp ce se afla, împreună cu concubina sa, în locuinţa comună situată în mun. Cluj-Napoca, a agresat-o pe aceasta. Mai precis, în 24 noiembrie în jurul orei 20, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, a agresat-o fizic pe victimă aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii în zona feţei -mai exact a urechii stângi şi a ochiului drept-, în zona toracică şi în cea a membrelor inferioare şi superioare. A doua zi dimineața în jurul orei 7, ”fără niciun motiv” după cum au arătat anchetatorii, a agresat-o fizic din nou pe victimă, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii atât în zona feţei, cât şi în celelalte zone ale corpului, iar în jurul orei 10 i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi cu picioarele pe suprafaţa corpului, după care a ameninţat-o cu un cuţit de bucătărie, pe care i l-a poziţionat în zona gâtului, spunându-i că o va omorî ”şi că este un om de nimic care nu merită să trăiască” după cum arată anchetatorii. Astfel i-a cauzat persoanei vătămate leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 23-25 de zile de îngrijiri medicale.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare