Clujean arestat după ce și-ar fi șantajat fosta concubină cu imagini intime și și-ar fi agresat părinții
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 23, 2026 0 7
Un clujean a fost arestat și acuzat de violarea vieții private, șantaj, influențarea declarațiilor și violență în familie.
S-a întâmplat în urmă cu două zile în comuna clujeană Tritenii de Jos, unde un bărbat de 27 de ani a fost reținut de polițiștii din Câmpia Turzii după ce, începând cu anul 2021, acesta ar fi distribuit, fără consimțământul fostei concubine, în vârstă de 34 de ani, fotografii și înregistrări video cu caracter intim, în scopul de a se răzbuna pentru încetarea relației. Totodată, în cursul lunii iulie 2026, ar fi amenințat-o telefonic că va face publice alte materiale compromițătoare dacă aceasta refuză să mențină legătura cu el, provocându-i o stare de temere.
Anchetatorii susțin totodată că au dovezi din care reiese că în luna mai, pe fondul unor neînțelegeri, bărbatul și-ar fi agresat fizic părinții, în vârstă de 63, respectiv 64 de ani, din comuna Tritenii de Jos, lovindu-i cu pumnii inclusiv în față. Ulterior, în 19 iulie, acesta și-ar fi amenințat telefonic mama și sora acestuia, de 42 de ani, cu acte de violență în cazul în care nu îi vor mai oferi bani și le-ar fi avertizat să nu sesizeze organele de poliție cu privire la faptele comise anterior.
În 21 iulie, bărbatul și-ar fi agresat din nou fizic părinții. În urma evaluării riscului, polițiștii au constatat existența unui risc iminent și au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care acesta a fost obligat să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de părinții săi și față de domiciliul acestora din comuna Tritenii de Jos. Ieri judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Orchestră de tineret din Coreea de Sud concertează la Cluj
iul. 23, 2026 0
