Închide

Clujean arestat după ce DIICOT i-a găsit în mașină și acasă droguri, inclusiv cocaină

Actualitate by Actual de Cluj - aug. 12, 2024 0 105

Un clujean e cercetat penal pentru deținere de droguri după ce polițiștii au găsit asupra sa 70 de grame de 2MMC pe care voia să o vândă.

Acesta a fost acuzat de efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv și deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu. Aceasta după ce în 10 august persoana în cauză a fost prinsă în flagrant delict, în Cluj-Napoca, în timp ce ar fi deținut, în autoturismul cu care se deplasa, aproximativ 70 de grame de substanță psihoactivă 2MMC, destinată comercializării. De asemenea, asupra acesteia au fost găsite o cantitate de cocaină, un grinder, un cântar electronic și mai multe plicuri ziplock.

Ulterior, ieri a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința persoanei cercetate, fiind descoperite și ridicate mai multe plicuri conținând cantități de substanță cristalină, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei și euro, precum și alte mijloace de probă. ”Cu privire la substanțele indisponibilizate subzistă suspiciunea rezonabilă că persoana în cauză ar fi urmat să le comercializeze în contextul festivalului de muzică ce se desfășura în municipiul Cluj-Napoca”, transmit anchetatorii cu referire la Untold, cel mai mare festival din România, încheiat aseară în Cluj.

ieri acesta a fost reținut de procurorii DIICOT și în cursul aceleiași zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu