Închide

Circulația rutieră revine la normal pe strada C.A. Rosetti din Cluj-Napoca

ActualitateAdministrație by Simona Mureșean - sept. 02, 2026 0 16

strada rosetti trafic cluj canlziare

Lucrările de înlocuire a conductei de canalizare de pe strada C.A. Rosetti din Cluj-Napoca au fost finalizate, iar circulația rutieră a revenit la normal, anunță Compania de Apă „Someș” S.A.

Intervenția a vizat înlocuirea vechii conducte de canalizare, care avea o vechime de peste 60 de ani și se afla într-o stare avansată de degradare. Noua rețea, cu o lungime totală de 362 de metri, este acum complet funcțională.

Lucrările au fost anunțate inițial pentru perioada 22 iunie – 4 august 2026. Potrivit informațiilor publicate la momentul începerii intervenției, lucrările urmau să se desfășoare în două etape, până în 4 august.

Termenul nu a fost însă respectat, iar prelungirea lucrărilor a stârnit nemulțumirea unor clujeni, care au criticat faptul că intervenția nu a fost finalizată la data anunțată inițial și că restricțiile de circulație au durat mai mult decât era prevăzut.

Conducerea Consiliului Județean Cluj le mulțumește clujenilor pentru răbdarea și înțelegerea de care au dat dovadă pe durata lucrărilor și subliniază că astfel de investiții sunt necesare pentru buna funcționare a infrastructurii și pentru siguranța și confortul locuitorilor.

Lucrările au fost finanțate din fondurile proprii ale Companiei de Apă „Someș” S.A., operator regional de apă aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj.

Odată cu finalizarea intervenției, restricțiile de circulație au fost ridicate, iar traficul rutier pe strada C.A. Rosetti a revenit la normal.

Înlocuirea conductei a fost necesară din cauza degradării rețelei vechi, afectată inclusiv de vechime și de traficul intens din zonă. Proiectul prevede o rețea nouă de 362 de metri, care deservește strada C.A. Rosetti și este racordată la infrastructura de canalizare existentă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Simona Mureșean

Scrie despre comunitate, administrație publică locală, educație și problemele care îi privesc direct pe clujeni. Urmărește proiectele publice, investițiile și deciziile autorităților care au impact major în comunitate. Este mereu la curent cu programul și acțiunile organizațiilor civice, urmărind dezbaterile și soluțiile propuse pe diferite teme comunitare.