Închide

Cine e FC Astana, adversara CFR-ului din turul I preliminar al Ligii Campionilor. Are un buget de peste 30 de milioane de euro pe an, plătește salarii imense și e greu de învins acasă

SportTop News by Catalin Suciu - iun. 19, 2019 0 1079

CFR Cluj va evolua împotriva lui FC Astana, campioana ultimilor cinci ani în Kazahstan. Deși altătată echipele din Europa nu stăteau la discuții cu formații din Kazahstan, în ultimii ani fotbalul a progresat foarte mult în Kazahstan.

Iar pe teren propriu, campioana din Kazahstan e puternică. Din 26 de meciuri jucate în Europa în ultimele patru sezoane, Astana a pierdut doar 4!  În ulitmul an a evoluat în grupele Europa League, unde le-a învins acasă pe Rennes (Franța) și pe Jablonec (Cehnia), și a remizat cu Dinamo Kyev (2-2) în deplasare.

În 2018 a ajuns în primăvara Europa League, dintr-o grupă cu Villareal, Hapoel Tel Aviv și Sparta Praga, fiind eliminată de Sporting Lisabona, după 3-3 în deplasare și 1-3 acasă. În sezonul 2016-2017 a scos trei remize acasă în Liga Campionilor, cu Atletico Madrid (0-0), Galatasaray (2-2) și Benfica Lisabona (0-0).

Pentru adversarele lor e foarte incomod să joace pe Astana Arena, stadionul unde își desfășoară partidele având gazon artificial. La meciurile de acasă, Astana iese mereu la joc indiferent cu cine joacă, atacă și pune presiune pe adversari,

Se investește masiv, milioane și miliaone de euro, iar rezultatele se văd în Europa. FC Astana dispune de un buget anual de peste 30 de milioane de euro și plătește salarii de 400.000 de euro sau de 500.000, cum o face în cazul croatului Rukavina, de exemplu, fundașul dreapta transferat de la Villareal, din Spania. În carieră a mai evoluat la Partizan Belgrad, Borussia Dortmund, 1860 Munchen și Valladolid.

La Astana evoluează și Dorin Rotariu, iar clubul kazah îi suportă salariul de 600.000 de euro pe care atacantul român îl primea de la FC Bruges, de unde este împrumutat. Unul dintre cei mai importanți oameni din primul 11 este Marin Tomasov, un alt croat cu meciuri în Bundesliga. Joacă mijlocaș ofensiv, de obicei în banda dreaptă, iar cifrele acestuia sunt impresionante. În 16 meciuri jucate în acest sezon (Astana e în plin sezon), Tomasov are 7 goluri și 11 pase decisive.

De urmărit este și Marin Ancic, un fundaș central bosniaco-croat sosit în Kazahstan în 2014, unul dintre cei mai importanți jucători de la Astana. Foarte puternic în duelurile aeriene, Ancic impresionează și la fazele fixe de atac, fiind pricipalul pericol în careul advers. E unul dintre liderii formației din Astana.  În trupa kazahă mai evoluează și un internațional din Belarus, mijlocașul central Ivan Maevskiy, transferat în 2017 de la Anzhi, din Rusia.

Iar CFR Cluj are motive să fie îngrijorată. „Nu-mi doream acest adeversar. Nu doream să jucăm cu Steaua Roșie și apoi cu Astana. Va fi foarte greu”, a anunțat antrenorul Dan Petrescu.

Primul joc se va juca la Astana,  pe 9-10 iulie. Returul are loc la Cluj, pe 16-17 iulie.  Și drumul e destul de obositor pentru clujeni. O cursă de linie cu schimb la Istanbul ajunge până la 10-11 ore, cu plecarea din Cluj.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare